Clark Little, un tânăr talentat din Statele Unite, nu a crezut niciodată că pasiunea sa pentru valuri şi pentru surf se poate transforma într-o meserie. Şi totuşi asta s-a întâmplat în cazul lui, iar când a combinat acest sport extrem cu fotografia, efectul a fost uluitor.
Totul a început când el s-a aventurat în valurile învolburate ale oceanului luând cu el un Canon Powershot SD500 şi a surprins câteva instantanee cu valurile.
Pentru că i-a plăcut ce a rezultat, a decis să continue pe această cale şi să încerce să se perfecţioneze.
Aşa se face că de câte ori merge pe plajă, vânează momentul perfect în care ar putea realiza nişte fotografii inedite pe care nu oricine s-ar încumeta să le facă.
După cum era de aşteptat munca sa nu a rămas în anonimat. Câteva companii din domeniu au decis să i le promoveze, după ce Clark a postat o parte din aceste fotografii pe internet.
Apoi totul a devenit simplu, artistul fiind invitat să participe la emisiuni TV.
Chiar dacă munca sa este destul de riscantă, Clark nici nu are de gând să renunţe, ci dimpotrivă se gândeşte unde ar putea să facă viitoarea fotografie spectaculoasă.