6 moduri prin care poți să devii o persoană matinală

6 moduri prin care poți să devii o persoană matinală

author
3 minutes, 13 seconds Read

Dacă vrei să devii o persoană matinală, doar spunându-ţi că de mâine nu vei mai apăsa butonul “snooze” al ceasului nu vei reuşi.

6 moduri prin care poți să devii o persoană matinală

Oamenilor le place să se laude cu privire la modul în care se trezesc dimineaţa sau cu privire la modul în care și-au făcut alergarea matinală la ora 6:00 dimineața.

Iată cum poţi proceda în cazul în care doreşti să te trezeşti devreme şi astfel, să reuşeşti să faci tot ceea ce ţi-ai propus.

6 moduri prin care poți să devii o persoană matinală

1. Găseşte un motiv bun

Trebuie să fii motivat, să ai un motiv pentru care să te trezeşti dimineaţa. Dacă nu pleci de la un scop bine definit nu vei putea face acest pas. Unul din motive poate fi acela de fi mai productiv, de a face exerciţii dimineaţa, pentru a ajunge la timp la serviciu sau pentru a evita traficul la orele de vârf. Ideea este, să găsesti un scop mai mare decât evitarea apăsării butonului de snooze.

2. Găseşte-ţi un program şi ține-te de el

Organismul are cel mai bun ceas, cel interior. Încearcă să îţi setezi o oră la care să te trezeşti şi să te ţii de ea indiferent de zi. Dacă poţi, evita să dormi după-amiaza şi începe să mergi în mod natural mai devreme la culcare. Datorită acestui fapt te vei simţi mult mai odihnit dimineaţa şi te vei trezi mult mai uşor.

3. Pregătește-te înainte de culcare

Trebuie să ţii cont că energia pe care o ai în timpul dimineţii depinde tare mult de obiceiurile pe care le ai înainte de somn. Aproximativ cu o oră înainte de a merge la culcare, creierul eliberează un hormon numit melatonină. Scopul său este de a te face somnoros, dar melatonină poate fi eliberată numai atunci când creierul crede că e noapte. Deci, timpul petrecut în faţa televizorului sau utilizarea telefonului înainte de culcare transmite creierului informaţia greşită că încă nu este noapte. Vei adormi mult mai greu iar dimineaţa te simţi ameţit.
De asemenea, zahărul influențează calitatea somnului.

4. Acordă timp procesului

La fel ca cele mai multe lucruri, să te trezeşti devreme este un proces care trebuie făcut treptat. Trebuie să te obişnuieşti cu timpul pe care îl ai suplimentar, vei avea tendinţa să faci doar aceleaşi lucruri, însă pe o perioadă mai îndelungată. Dar trebuie să apreciezi timpul suplimentar şi să faci lucruri care îţi sunt benefice: să citeşti, să faci exerciţii sau să te pui în valoare.

5. Bea ceai, întinde-te şi fă exerciţii

Odată ce ești treaz, o serie de activități mici te pot face să depăşești senzaţia de oboseală. Primul, și cel mai simplu, este de a lumina camera. Cea mai bună lumină este cea naturală, însă dacă este totuşi prea devreme aprinde o lumină mai puţin puternică pentru a-ți obişnui ochii.

De asemenea, te poți întinde, poţi bea ceai și poți face cexerciții. Gândeşte-te la aceste activități, nu doar ca un mijloc de a stopa senzația de oboseală, ci ca un sistem de recompense pentru că te-ai trezit devreme.

6. Ia un mic dejun copios

După o noapte de somn, zaharurile din sânge şi metabolismul sunt mai lente. Pentru ca să te simți cu adevărat treaz, vei avea nevoie să refaci substanţele nutritive pierdute în timpul somnului, ceea ce înseamnă un mic dejun bogat în carbohidraţi, proteine și zaharuri naturale sub formă de fructe proaspete.

O serie de date științifice arată că un mic dejun mai mare stimulează funcția cognitivă pe tot parcursul zilei.

Similar Posts