A murit Regele Mihai

0
1

Majestatea sa Regele Mihai a murit. Anunțul a fost făcut de familia regală.

Regele Mihai I al României a murit astăzi, în Elveția, a anunțat Antena 3, urmată de Pro TV.

În vârstă de 96 de ani, Regele Mihai a fost cel de-al 4-lea monarh al României, domnind în perioadele iulie 1927-iunie 1930 și septembrie 1940-decembrie 1947.

Născut la Sinaia, Regele Mihai a fost fiul Regelui Carol al II-lea cu prințesa Elena Lupescu. Regele Mihai I al României rămăsese ultimul lider în viață din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Una dintre deciziile majore din cariera politică a Regelui Mihai a fost întoarcerea armelor împotriva armatelor Axei, pe 23 august 1944, decizie considerată de majoritatea istoricilor ca o măsură ce a scurtat Al Doilea Războiul Mondial.

Regele Mihai a abdicat pe 30 decembrie 1947, la presiunea guvernului comunist condus de Petru Groza, și și-a petrecut peste 40 de ani în exil, revenind oficial la București în 1992.

Căsătorit timp de 68 de ani cu principesa Ana de Bourbon-Parma, decedată pe 1 august 2016, Regele Mihai a avut 5 fiice: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. Potrivit liniei de succesiune la tron, Prințesa Margareta este cea care va conduce Casa Regală.

Sursă: GSP.ro

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here