De ce nu ar trebui să scrii niciodată „Amin” la postările de pe Facebook. Trebuie să ştii asta

0
11

Toţi am văzut cel puţin odată pe profilul de Facebook afişat sub o fotografie de obicei a unui copil grav bolnav un mesaj de genul „scrie Amin şi dacă îţi pasă”. Şi nu puţini sunt aceea care, fie mânaţi de cele mai bune intenţii, fie din pură inerţie, au comentat cu Amin şi au share-uit mai departe imaginea, fără a se gândi că un Amin scris la comentarii nu prea contribuie la sănătatea celui din poză (care de multe ori nici nu ştie că poza îi este asociată cu astfel de mesaje).

De fapt, sigurii care au de câştigat de pe urma comentariilor de acest gen sunt scammer-ii şi hackerii care folosesc astfel de înşelătorii pentru a obţine bani.

Aceste înşelătorii sunt gândite în aşa fel încât să păcălească şi să îi determine pe oameni să dea cât mai multe like-uri, sau să comenteze ceea să face ca pagina să aibă cât mai mulţi urmăritori. Apoi cei care au creat pagina o folosesc pentru a transmite mesaje publicitare şi viruşi. Prin accesarea profilului tău pot să obţină date personale cum ar fi data naşterii, starea civilă, adresa, e-mail-ul, date care pot fi folosite pentru a-ţi ataca contul.

În momentul în care alegi să share-uiesti aceste posturi, inconştient contribui la răspândirea acestor înşelătorii prin răspândirea lor.

Creatorii paginilor se folosesc de obicei de poze care crează emoţie, fie imaginea unui copil bolnav sau a unor animale care suferă, pentru că ştiu că astfel de poze nu au cum să lase indiferenţi utilizatorii reţelelor sociale.

Însă nu uita, de fiecare dată când ţi se cere să scrii un Amin sau să dai un Like unor postări de acest gen nu vei face decât să umpli buzunarele unor oameni fără suflet, lipsiţi de etică.

Un exemplu cât se poate de recent este postul care a circulat zilele acestea pe internet, în care era prezentat cazul unei fetiţe de 11 ani, Tudor Alexandra Mihaela, despre care se spunea că are nevoie urgentă de 200.000 de euro pentru un transplant medular.

Textul postării era acesta şi s-a viralizat în scurt timp pe Facebook:
„Te rog… din suflet, da şi tu sfoară în ţară după grupa AB pozitiv… Dacă cineva e dispus să doneze sânge… pentru o fetiţă cu aplazie medulară… Este la spitalul Fundeni (Bucureşti), secţia de Pediatrie, are 11 ani, se numeşte Tudor Alexandra Mihaela şi până la operaţie face transfuzii zilnice. Altfel moare. Măcar dă mai departe!!! Nu-i greu!!! DOAMNE AJUTĂ!! (un simplu forward ajuta o viaţă de îngeraş) „

Anunţul nu i-a lăsat indiferenţi pe utilizatori care l-au share-uit cu sutele. Numai că, aşa cum s-a dovedit ulterior de către cei câţiva care s-au prins că era vorba despre un scam, mesajul fusese publicat în 2009. Tatăl fetiţei, Tudor Gheorghe, a declarat ulterior pentru un ziar local ca fetiţa (acum în vârstă de 19 ani) a fost operată în 2010 şi s-a vindecat.
” Fetița este bine. I-am făcut transplantul medular în 2010. Din fericire, nu mai are nevoie de sânge și nici de donații. Articolul a fost distribuit din nou din motive necunoscute. Sunteți a noua persoană care mă sună azi”.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here