Ce este dependența de alcool şi cum poţi să o învingi

0
16

Prin alcoolism individul caută să îşi satisfacă nevoia de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecinţe. Alcoolismul este o boală primară, cronică, deseori progresivă, care este influenţată în dezvoltarea şi manifestările ei de factori genetici, psiho-sociali şi de mediu.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 2016 suntem pe locul cinci în lume la consumul de alcool.

„Riscul dezvoltării alcoolismului este influenţat atât de factorii genetici, cât şi de mediu. În familiile în care există un alcoolic, rata de afecţiune pentru rudele apropiate este de trei, patru ori mai mare, iar riscul creşte în funcţie de apropierea genetică. Factorii de mediu includ atitudinile culturale legate de consumul de alcool, nivelul de stres, aşteptările pozitive privind consumul de alcool şi modalităţile de adaptare greşite. De asemenea, abuzul se produce dacă persoanele consumă băuturi pentru a evita să se gândească la diverse situaţii, evenimente, pentru a face faţă problemelor, pentru a depăşi anxietatea sau pentru a-şi spori creativitatea”, explică psihoterapeutul Angela Nuţu.

Următoarele semne ar putea sugera nevoia unui tratament specializat:

•Consumul de alcool pe ascuns
Deşi consumul moderat de alcool nu ar trebui să ridice semne de întrebare, persoanele care consumă alcool pe ascuns și in cantităţi mari în vederea evitării criticilor şi confruntării cu familia prezintă dependență. Ei de cele mai multe ori vor nega faptul că au consumat, găsind întotdeauna tot felul de motive pentru acţiunile lor.

•Consumul matinal – este un alt semn de alcoolism. De regulă cei care consumă vor găsi variate motive pentru a-şi justifica acţiunile, începând de la calmarea nervilor până la controlarea unor dureri.

•Igiena precară – dependenţa de alcool scade interesul faţă de igienă.

•Atitudine defensivă în confruntarea cu realitatea
Toţi alcoolici vor adopta o atitudine defensivă dacă cineva încearcă să le sugereze că este posibil să prezinte o problemă legată de consumul excesiv; în majoritatea situaţiilor, devin furioşi, ameninţători şi refuză să ia parte la discuţie. Când se poartă discuţii referitoare la consumul de alcool fără a se face referire la persoana sa devine stresat, frustrat si adoptă o atitudine ofensivă la adresă celorlalţi.

•Nevoia de a creşte consumul
Cum în timp se dezvoltă toleranţă la alcool, consumul frecvent creşte nevoia de a consuma o cantitate mai mare de alcool.

•Vina
Alcoolicii se simt adeseori vinovaţi pentru dependenţa pe care o prezintă, astfel încât vor încerca să reducă consumul de alcool din cauza sentimentului de vinovăţie.

•Nutriţia deficitară
Excesul de alcool duce la scăderea consumului de alimente, deoarece consumul privează organismul de minerale şi vitamine. Nutriţia deficitară poate reprezenta un semn al dependenţei de alcool şi este, de regulă, însoţită de scăderi în greutate în ciuda consumului caloric.

La ora actuală, cea mai cunoscută metodă pentru depăşirea abuzului de alcool este dezalcoolizarea, metodă care se realizează într-un cadru controlat, supravegheat. De regulă dezalcoolizarea este însoţită de consiliere psihologică şi administrare de medicamente pe perioada recuperării.
Problema este că nu funcţionează la toţi oamenii, unii se opresc din băut, alţii au perioade de abstinenţă mai scurtă sau mai îndelungată, însă se reapucă.

Dezalcoolizarea este o metodă imperfectă deoarece rezolvă doar efectele dependenţei, dar nu şi cauza care a provocat consumul de alcool.

„În prezent, hipnoterapia şi terapiile alternative de lucru cu subconştientul au demonstrat că sunt foarte utile pentru tratarea dependenţei de alcool. Terapiile te ajută să accesezi mintea subconştientă a unui individ şi să descoperi cauza principală a dependenţei. Înţelegerea motivului pentru care alcoolul a devenit o problemă şi tehnicile de învăţare, care înlocuiesc comportamentul distructiv, îi pot ajuta deseori pe cei cu dependenţă de alcool. Folosirea hipnozei pentru reevaluarea stilul de viaţă al unui individ poate duce la crearea unei atitudini diferite faţă de alcool. Odată ce a fost identificată rădăcina problemei, se poate începe tratarea acesteia”, consideră Angela Nuţu.

O altă metodă care ajută la depăşirea acestei probleme este Terapia Subliminală. Terapia se realizează fără inducţie hipnotică, este rapidă şi extrem de eficientă.

Psihologul Angela Nutu adăugă: “(…) Terapia depistează cauza problemei, ne ajută să înţelegem ce a creat-o, pentru că în final aceasta să dispară. Alcoolismul este un rezultat, nu o cauză. Unii beau în exces pentru că sunt nervoşi, deci trebuie să identifice cauza nervozităţii lor, alţii beau pentru că se simt singuri, deci trebuie să descopere şi să rezolve factorul care-i determină să se simtă aşa. Alţii pentru că nu mai au un job, nu mai au un venit, motivele sunt nenumărate. ”
“Dacă factorii care au declanşat prima dată acest obicei nu au fost descoperiţi şi rezolvaţi, omul va folosi alcoolul ca răspuns la orice factor de stres. În timp, aceştia de stres se vor înmulţi, iar persoanei în cauză îi va fi din ce în ce mai greu să se lase de alcool deoarece aceşti stimuli nocivi îi vor ocupa tot timpul”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here