Un tâmplar din Mureş şi-a făcut o maşină de lux din lemn în valoare de 14.000 de lire. Priveşte cum arată!

0
570


Peter Szabo, un român din Corunca a ajuns celebru în Marea Britanie după ce şi-a făcut singur o maşină de lemn. Maşina nu este una obişnuită, poate fi inclusă la categoria de lux, iar pentru producerea ei Peter a cheltuit 18.000 de euro echivalentul a peste 14.000 de lire sterline.

Românul a muncit 4.500 de ore, echivalentul a trei ani şi opt luni pentru a construi autoturismul, botezat „Julia, Roadsterul de Lemn “. Maşina poartă numele soţiei lui şi combină liniile retro ale autoturismelor Morgan cu inovaţiile lumii moderne, precum folosirea unei tablete la controlul luminilor şi pentru muzică.

Maşina are un motor V6 de 2,3 litri de Ford Taunus şi poate atinge 90 de kilometri/h. Scaunele sunt de la un Mercedes-Benz.

„După ce am construit o trăsură de lemn am zis că am nevoie de o provocare mai mare “, spune Peter.

„Este foarte greu să găseşti o maşină de lemn de bună calitate. E aproape imposibil să găseşti una în toată lumea “, precizează acesta.

Proiectul „Julia“ a devenit atât de mare, încât la un an după ce Szabo l-a demarat a avut nevoie de un atelier mult mai mare.

Iar acum că proiectul este finalizat, marea plăcere a lui Szabo este să se plimbe cu maşina prin satul său, unde este admirat de către vecini.

„Reacţiile oamenilor mă fac fericit “, spune el.

„Aici în România o grămadă de oameni lucrează cu propriile mâini şi ştiu că este dificil să faci ceva singur. Lumea apreciază asta “, mai spune Peter Szabo.

Autoturismul atinge 90-100 de km/h pe drumurile din sat, dar Szabo spune că maşina va prinde viteze mai mari odată ce va ajunge cu ea pe autostradă.
Iar acum, că „Julia“ este gata, Szabo are deja un an alt proiect: o maşină cu design futurist şi motor electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here