Fermierii din Alba s-au unit şi au deschis primul magazin cu produse 100% româneşti. Sunt un exemplu pentru toată lumea

0
250

Datorită faptului că produsele agro-alimentare autohtone sunt greu de valorificat în cantitate mare şi de cele mai multe ori acest lucru se face la preţuri nesatisfăcătoare mai mulţi producători din judeţul Alba, constituiţi în cadrul unei cooperative au luat atitudine şi au deschis primul magazin dedicat exclusiv produselor tradiţionale româneşti.

„Am lucrat ceva timp cu magazinele mari şi am ajuns din păcate să fim condiţionaţi de anumite preţuri, care nu ne avantajau şi nu ne încântau. Astfel, am luat atitudine şi am realizat acest magazin cu ajutorul membrilor cooperativei. Nu am accesat fonduri şi nici credite pentru el”, a declarat, Tudor Man, preşedintele Cooperativei Agricole Horticole Alba.

Un alt motiv pentru care producătorii agricoli au considerat necesară o astfel de investiţie a fost şi promovarea produselor tradiţionale româneşti, mai ales că acestea, în pofida unui preţ mai mare, sunt de calitate.

„Produsul nostru autentic are alt gust, altă calitate. Românul trebuie să înţeleagă că susţinând producătorul roman susţine economia ţării. De aceea am ales şi această denumire a magazinului Bunătăţuri Romanesti- tocmai pentru a ne detaşa de tot ce înseamnă importuri”, ne-a mai spus Tudor Man.

În magazin se găsesc produse de carmangerie de casă, brânzeturi, ouă, dulceţuri, siropuri, sucuri naturale, zacuscă şi alte conserve din legume, murături, uleiuri de casă presate la rece, tăieţei de casă, fursecuri şi turtă dulce, pâine tradiţională, vin, palincă de casă, bere de casă nefiltrată, păstrăv viu, legume şi fructe, precum şi altele.

Conducerea Cooperativei Agricole Horticole Alba şi-a propus pentru viitor să înfiinţeze şi un depozit de colectare local. Ei intenţionează şi extinderea lanţului de magazine.

„Facem parte dintr-un GAL şi ne dorim să realizăm în viitorul apropiat şi un depozit de colectare şi poate chiar o linie de procesare. Bineînţeles, ne dorim mult şi să extindem lanţul de magazine”.

Unitatea se bucură şi de parteneriatul cu Centrul de procesare a legumelor şi fructelor de la Saschiz, jud. Mureş, aflat sub înaltul patronaj al Prinţului Charles, cunoscut promotor al biodiversităţii din România, şi al Guvernului britanic.

Cooperativă Agricolă Horticolă Alba este formată din peste 60 de producători locali din judeţul Alba, Cluj, Mureş, Sibiu şi Hunedoara, legumicultori şi horticultori care împreună administrează peste 500 hectare de pământ cu un efectiv cuprins din peste 100 de capete de bovine, 100 de capete de porcine, peste 500 de ovine şi 100 de capre, culturile (porumb, floarea soarelui, grâu, pepene galben, cartof, varza, mac, căpşuni, afine, ciuperci, roşii, castraveţi, ridichi, ceapă verde, gulii, brocoli, ţelina, morcov, fasole verde şi boabe, salată verde şi flori), dezvoltându-se atât afară, cât şi în solarii (peste 50 de solarii aşezate pe o suprafaţă de peste 4 hectare de pământ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here