Interpretarea lui Leo Rojas a melodiei „The Lonely Shepherd” îţi vă umple ochii de lacrimi

0
99

Leo Rojas este un muzician din Ecuador care stăpâneşte naiul cu mare virtuozitate. Locuieşte cu soţia sa de origine poloneză în Germania în oraşul Berlin, unde obişnuiește să îşi câştige existenţa prin reprezentaţiile pe care le ţine pe stradă.

Fascinat de interpretările sale inedite, un trecător l-a îndemnat să participe la unul dintre cele mai cunoscute concursuri de talente din Germania.

În anul 2011 el a participat la cel de-al patrulea sezon al concursului „Das Supertalent”, versiunea germană a show-ului „Britain’s got talent” şi a reuşit să impresioneze atât juriul, cât şi întreaga asistenţă cu muzica sa.

Ajuns în gala finală, Leo a ales să interpreteze „The Lonely Shepherd”, melodie compusă de regretatul James Last. Compoziţia a devenit un adevărat hit în anul 1977, atunci când a fost interpretată de James Last împreună cu maestrul Gheorghe Zamfir.

Folosindu-se atât de instrumentul său preferat, naiul, cât şi de mai multe instrumente de suflat sud-americane, Leo Rojas a adus lacrimi de emoţie în ochii tuturor. Chiar şi el a trăit aceasta reprezentaţie la cote maxime.

Atât rudele sale din Ecuador, cât şi toţi cei prezenţi în sală îl priveau cu mare admiraţie, iar trofeul a fost pe deplin meritat. Într-un decor de vis el a făcut ca totul să pară magic!

Save

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here