Dragnea ia în calcul abrogarea OUG 13/2017 „dacă va fi de acord şi premierul Sorin Grindeanu”

0
45

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că se ia în calcul abroagarea ordonanţelor de urgenţă care au determinat atâţia oameni să iasă în stradă în semn de protest, dacă şi premierul va fi de acord.

„Pot spune că membrii şi simpatizanţii PSD nu mai pot fi ţinuţi în frâu, oamenii vor să iasă în stradă pentru a-şi exprima dezaprobarea profundă faţă de mişcarea de inspiraţie sorosista la care asistăm. Partidul se organizează singur. Simt că nu voi mai putea să ţin în frâu, de la centru, presiunea din organizaţiile din ţară, care pot aduce în stradă, la Bucureşti, aproape un milion de oameni. Ca urmare, am decis să mă întâlnesc cu partenerii de coaliţie şi cu premierul pentru a le propune o soluţie de ieşire din impas. Oameni responsabili fiind, nu putem asista la sfărâmarea României din cauza iresponsabilităţii preşedintelui Iohannis.
Votanţii PSD sunt extrem de nervoşi, fiind conştienţi de valoarea votului lor şi pentru că suntem împiedicaţi să punem în practică programul propus. O altă sursă de enervare este punerea în circulaţie de zvonuri potrivit cărora premierul va fi chemat la ancheta.
O să propun o soluţie de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul accepta. Cu speranţa că acest lucru îi va convinge şi pe membrii şi simpatizanţii noştri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile. Nu vreau să existe în conflict romani contra romani şi să se rupă România în două.
Pentru că nu se mai poate discuta cu argumente raţionale, ci ne confruntăm cu o maşină de dezinformare incredibilă în timp ce România are nevoie de linişte şi stabilitate pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare şi democraţie”
a declarat acesta.

Şi Călin Popescu Tariceanu, preşedintele ALDE – formaţiune politică aflată acum la guvernare împreună cu PSD a scris pe Facebook: „Eventuala adoptare a deciziei de abrogare a ordonanţei ne va permite să avem o discuţie serioasă cu segmente largi ale societăţii şi cu întreg spectrul politic despre cum ne construim viitorul că ţara.
România se afla într-un blocaj grav din cauza abuzului de putere al anumitor instituţii şi autorităţi şi va fi nevoie de o abordare lucidă şi nepartizană pentru a găsi o rezolvare la această problemă.
De aceea voi propune de îndată tuturor celor interesaţi, partide, reprezentanţi ai societăţii civile, mediul economic să ne aşezăm la aceeaşi masă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here