Un om al străzii a dat o mână de ajutor unui cuplu, iar răsplata i-a fost pe măsură

0
68

Nu îţi trebuie bani foarte mulţi pentru a face o faptă bună. De fapt trebuie să ai doar voinţa de a-i ajuta pe ceilalţi fără să aştepţi să primeşti ceva în schimb. Ajutorul dezinteresat este cel care va îţi va aduce cele mai mari satisfacţii la final.

Doi tineri Charlotte şi Taylor pierduseră ultimul tren şi cum până la următorul mai aveau de aşteptat câteva ore bune, aşteptau în gara tremurând de frig.
Ajutorul le-a venit însă de unde nu se aşteptau, când un om al străzii s-a apropiat de ei şi le-a întins haina de pe el pentru a se încălzi.
Cei doi, impresionaţi de ajutorul ce le-a fost oferit au luat haina dar nu înainte de a-l face pe bărbat să le promită că o să vină la ei acasă pentru a face o baie şi pentru a dormi cum trebuie.

Joey, bărbatul fără adăpost nu s-a aşteptat la atâta generozitate pentru gestul său pe care îl credea insignifiant, dar până la urmă i-a urmat pe cei doi. Acela a fost momentul în care viaţa lui Joey a început să se schimbe în bine.

Cei trei s-au împrietenit, iar prietenii tinerilor i-au făcut rost de haine şi de un telefon. Până la urma Joey şi-a găsit chiar şi un serviciu cu ajutorul lui Charlotte.

Cei doi au postat povestea lor pe internet pentru a servi ca inspiraţie pentru ceilalţi şi deşi au fost unii oameni care le-au criticat gestul afirmând că sunt nebuni să ajute aşa un străin Charlotte le-a răspuns foarte clar : “Oamenii îi judecă pe ceilalţi foarte uşor, dar singurul lucru de care avem nevoie este de un pic de credinţă. Nu ar trebui să gândiţi că oamenii sunt răi pentru că trăiesc pe străzi. Sunt oameni ca mine şi ca tine. “

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here