Statul pe scaun te face să îmbătrâneşti mai repede chiar dacă nu îţi dai seama

0
102

Statul pe scaun pentru perioade îndelungate de timp ne afectează atât metabolismul, dar are şi o influenţă negativă asupra vitezei cu care îmbătrânesc celulele din corpul nostru.

Potrivit unui studiu recent efectuat de către cercetătorii de la Universitatea din California, persoanele care stau pe scaun mai multe ore pe zi, fără să facă orice fel de mişcare riscă să îmbătrânească prematur.

Studiul a avut ca subiecţi 1.500 de femei cu vârste cuprinse între 64 şi 95 de ani.

Concluziile studiului au fost ca femeile care stăteau pe scaun zece sau mai multe ore pe zi şi nu făceau cel puţin 40 de minute de mişcare susţinută zilnic arătau cu opt ani biologici mai în vârstă decât cele care sunt mai puţin sedentare.

Femeile care arătau mai bătrâne decât ar fi trebuit la vârsta lor aveau telomerii mai scurţi decât în mod normal, astfel că cromozomii lor se deteriorau mai repede.

Telomerii au acelaşi rol precum capetele de plastic de la şireturi şi previn deteriorarea cromozomilor.

Cu cât aceştia se scurtează, cu atât corpul este mai predispus diferitelor afecţiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul sau cancerul. Scurtarea telomerilor poate fi influenţată şi de obiceiuri precum fumatul sau consumul de alimente nesănătoase care cauzează obezitate.

Medicul Aladdin Shadyab, autorul principal al studiului, a explicat: „Studiul nostru arată că sedentarismul conduce la îmbătrânirea mai rapidă a celulelor. Astfel, vârsta cronologică nu se mai potriveşte cu cea biologică. Am observat că femeile care petrec mai mult timp stând pe scaun nu mai aveau probleme cu lungimea telomerilor dacă făceau mişcare cel puţin 30 de minute pe zi, aşa cum este recomandat de specialiştii din întreaga lume. Ar trebui să ne obişnuim să facem mişcare încă de la vârste fragede şi să continuăm să avem acest obicei chiar şi la 80 de ani”.

Sedentarismul este, asociat obezităţii şi supraponderabilităţii, apariţiei unor forme de cancer şi a diabetului de tip 2, din cauza faptului că metabolismul persoanelor sedentare nu mai funcţionează normal.
Medicul susţine că a planificat deja şi un studiu la nivelul populaţiei masculine şi al persoanelor mai tinere.

Save

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here