Cum o să arate rasa umană peste câteva milioane de ani

0
64

Te-ai întrebat vreodată cum o să arate rasa umană peste câteva milioane de ani de evoluţie?

Cercetătorii au alcătuit un portret robot al rasei umane luând în considerare câţiva factori. În primul rând oamenii viitorului o să fie mai înalţi decât oamenii de acum. În ultimii 200 de ani populaţia din ţările mai dezvoltate a crescut în înălţime cu aproape 10 cm datorită mâncărurilor de calitate şi a condiţiilor bune de trai. Dacă se continuă în acest ritm, bărbaţii vor avea o înălţime de aproximativ 2 metri în viitor.

În ceea ce priveşte culoarea pielii aceasta va avea o nuanţă mai închisă datorită amestecului raselor. Culoarea mai închisă a pielii ne va proteja şi de soarele care va fi din ce în ce mai puternic.

Corpul – se crede că în viitor o mare parte din treburile pe care le fac acum oamenii vor fi făcute de maşini şi de roboţi. Aşa că oamenii viitorului nu vor avea muşchi atât de dezvoltaţi, iar cum tehnologia va face parte din viaţa noastră de zi cu zi, aceasta înseamnă şi existenţa unor implanturi de chipuri sau gadget-uri.

Mâinile – datorită faptului că oamenii viitorului vor folosi mai mult calculatoarele sau touch screen-urile, mâinile şi degetele se vor dezvolta mai subţiri şi mai lungi.

Picioarele – se vor schimba pentru a se adapta sedentarismului, aşa că picioarele vor fi mai scurte comparativ cu ale oamenilor de azi.

Se preconizează că până şi numărul degetelor de la picioare se va reduce tot ca rezultat al unei vieţi sedentare.

Pieptul se va mări ca urmare a faptului că va fi tot mai greu să respiri oxigen.

În ceea ce priveşte marimea capului oamenilor viitorului, nu se ştie încă dacă acesta va fi mai mic sau mai mare decât al nostru, însă referitor la dinţi cercetătorii afirmă că numărul acestora se va micşora datorită faptului că mâncarea viitorului nu se va asemăna cu cea actuală.

Ochii se presupune că se vor mări, şi o veste bună, se preconizează că va dispărea şi părul de pe corp.

Save

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here