Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai sănătoase combinaţii de sucuri de fructe?

0
105

Sucurile de fructe sunt foarte sănătoase şi este recomandată consumarea lor zilnică, mai ales acum în perioada rece, pentru aportul de vitamine şi de minerale pe care îl aduc în alimentaţia noastră.

Însă este important să știm cum să combinăm fructele, pentru a evita combinațiile nefaste pentru organism care pot provoca indigestie, balonare, reflux gastric etc.

Iată mai jos câteva reguli pe care trebuie să le respecţi când îţi prepari sucurile:

Sucuri din fructe dulci: prune, struguri, banane, cireșe dulci, pere dulci.

Sucuri din fructe sub-acide: mere, caise, fructe de pădure, mango, nectarine, papaya, piersici, pere.

Sucuri din fructe acide: mere acre, afine, grapefruit, struguri acrii, lămâi, portocale, lime, ananas, prune acre, rodii, kiwi, căpșuni.

Astfel, fructele dulci se pot combina cu cele sub-acide, dar nu și cu cele acide. De asemenea, fructele acide pot fi combinate doar cu cele sub-acide pentru realizarea sucurilor.

O reţetă de suc sănătos, recomandată mai ales în perioada sarcinii, este cea formată din struguri verzi și mere. Sucul de struguri verzi și mere verzi este excelent pentru sănătatea celulelor sanguine și a funcției musculare, oferind corpului doza necesară zilnică de vitamina K – foarte importantă pentru sânge și sănătatea oaselor.

Pentru o piele tânără și de invidiat, poţi să consumi un suc format din mere, pere și cireșe. Acest suc este printre cele mai sănătoase sucuri, fiind bogat în vitaminele A, B, C și E, combustibilii necesari pentru menținerea unui ten superb. Acest suc este bun şi pentru întărirea oaselor.

Sucul numit antioxidantul suprem, este sucul din afine, căpșuni și mango. El ar trebui să facă parte din dieta ta atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus.

Dacă vrei un suc care să îndepărteze răcelile și să ajute la stimularea imunității în anotimpul rece, printre cele mai sănătoase sucuri antirăceală este sucul de grapefruit, portocale și kiwi.

Cu un conținut bogat de vitamina C, aceste fructe sunt excelente pentru combaterea gripei.

Pentru zilele în care ai nevoie de un plus de energie este recomandat un suc realizat din banane, kiwi și ananas. Acest suc poate fi consumat şi înainte de a merge la sală pentru un plus de vitalitate. Poţi adăuga și sfeclă roșie, deoarece protejează ficatul și este o sursă bogată în nitrați naturali, care asigură buna circulație a sângelui la creier, inimă și mușchi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here