O afirmaţie a unui medic nutriţionist pune sub semnul întrebării tot ce ştiam până acum despre detoxifiere. „Nu există detox, pentru că nu există toxine. Nu ştie nimeni formula chimică a acestor toxine”

0
160

Doctorul Simona Tivadar, un reputat specialist în diabet şi boli de nutriţie face o afirmaţie care ar părea cel puţin şocantă la prima vedere mai ales în contextul în care pe internet este plin de articole şi de reţete cu şi despre detoxifiere. Aparent, potrivit autorilor acestor pseudo articole, pentru a avea o viaţă sănătoasă, oamenii ar trebui să urmeze o cură de detoxifiere.

Doctorul Tivadar, demontează aceste susţineri, sustinand ca “detoxul este în realitate o prostie, un fel de încercare a oamenilor moderni de a-şi cumpăra paşapoarte spre nemurire fără să-şi impună niciun fel de restricţii. Cu alte cuvinte, în loc să aibă o alimentaţie normală, civilizată în fiecare zi, în care să aibă grijă la orele de masă şi la ce mănâncă, preferă să mănânce pe apucate la covrigăriile şi patiseriile din colţ, la fasfood-ul de pe stradă, la cateringul mai mult sau mai puţin bun. Şi, din când în când, simt nevoia să facă un „bine” corpului lor şi sar din măsura de a mânca numai tâmpenii şi mizerii, într-o extremă despre care ei îşi imaginează că e benefică.”

Aceasta mai afirmă că acest concept al detoxifierii este de fapt un fel de industrie, menită să scoată bani pe de urma acelora care din diferite motive urmează astfel de cure. Industria este alimentată de o mulţime de aşa zişi nutriţionişti fără studii de specialitate, de regulile societăţii care impun norme de frumuseţe oamenilor, de firme care promit că produsele lor te fac mai slab şi mai sănătos în timp record. Însă toţi aceşti factori nu fac decât să vândă iluzii oamenilor disperaţi.

Potrivit unor descoperiri ştiinţifice din anul 2016, pentru care de altfel s-a şi atribuit premiul Nobel autorului, celulele se curăţa.

“Nu există o formulă chimică a acestor toxine, că nu le denumeşte nimeni specific, fiind numite toxine, aşa, generic şi misterios. Nu se cunoaşte toxina x sau toxina y… “

“Oamenii nu se intoxică, oamenii elimină deşeuri singuri, fără ajutor. (Noi vorbim aici despre oamenii sănătoşi, desigur, nu despre cei bolnavi). Deci, omul elimină deşeuri prin piele (transpiraţia), prin plămâni (CO2), prin rinichi (urină) şi prin tubul digestiv (fecale). Aceste sisteme sunt atât de bine perfecţionate, încât din fericire nu le putem influenţa. Spun din fericire, fiindcă oamenii încearcă şi continuă să facă altceva decât trebuie, pentru că citesc de pe 10 site-uri aceleaşi lucruri şi gata, sunt convinşi, în loc să apeleze la cunoştinţele lor de biologie de clasa a 8-a, nu mai mult… “mai afirma reputatul medic.

Medicul face referire şi la sucurile verzi despre care se crede că sunt atât de benefice.

“Verdele pentru noi reprezintă culoarea fresh, culoarea pe care am văzut-o când am ieşit din întunericul peşterilor. Dar asta nu înseamnă că sucurile verzi sunt benefice, există o limită în cât aducem natura în noi. Cei care spun că se detoxifică şi îşi oxigenează organismul, spun o prostie.(..) Toate aceste sucuri verzi nu înseamnă nimic.(..) „Detoxul” (care nu există) se face mâncând corect în fiecare zi, ajutând în felul acesta că mecanismele naturale ale organismului nostru să funcţioneze perfect. În rest, totul e o prostie.” a continuat aceasta.

Nici cunoscuta reţea de apă cu lămâie băută pe stomacul gol nu a scăpat de criticile medicului nutriţionist. “Ce să li se întâmple? Îşi iau o doză mare de vitamina C dacă pun lămâie mai multă. Necesarul nostru de vitamina C într-o zi este sub 200 de mg. Acesta este acoperit de un fruct zilnic, de pătrunjelul care se aruncă în farfuria de supă pe care ar trebui să o mâncăm la prânz, din legumele din ciorbă…etc., etc. Tot ce este exces va trebui să elimine cineva, şi anume rinichiul! Nu există un depozit în care organismul depozitează vitamina C! Ea nu se depozitează, este eliminată! Toate elementele în organismul nostru trebuie să fie ca uleiul maşinii la jojă. Ştiţi cum e? Eşti la semn, e bine, eşti peste sau sub, nu mai e! ”

Despre ceaiul verde băut în exces(mai mult de 4 căni pe zi ) spune că împiedica fierul să se asimileze în organism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here