Nu ignoraţi aceste semne dacă le vedeţi pe piele. Vă pot salva viaţa

0
198

Când lui Rhiannon Douglas o tânără de 21 de ani din Anglia i-au apărut nişte pete roşii pe picioare, le-a ignorat la început crezând că este doar o banală iritaţie apărută în urma epilării.

Însă, în scurt timp, iritaţia a început să se extindă pe tot corpul şi să devină dureroasă aşa că iniţial Rhiannon a crezut că are meningită.

“Picioarele mă ardeau pur şi simplu. Nu mai puteau să îmbrac decât haine largi, nu mai puteam să mă încalţ decât cu șlapi pentru că mă dureau toate”
a declarat ea mai târziu.

A mers de urgenţă la spital însă doctorii i-au spus că suferă de o formă rară de boala de piele numită purpură Henoch-Schonlein, i-au prescris ibuprofen şi au trimis-o acasă.

În curând condiţia fizică avea să i se agraveze. Durerile erau din ce în ce mai puternice iar picioarele i se umflaseră foarte tare.

A mers la alţi doctori care au diagnosticat-o cu artrită şi a urmat un tratament pentru această boală, până când în noiembrie s-a trezit cu o durere atât de puternică în spate încât a trebuit să meargă de urgenţă la spital.

Într-un final, după aproape 6 luni de la apariţia simptomelor, radiografiile au arătat o tumoare care îi creştea pe piept. I s-a pus diagnosticul corect, acela de limfom cu scleroza nodulară, o formă de limfom Hodgkin care se dezvoltă în sistemul limfatic.

”Când am aflat că am cancer s-a prăbuşit cerul peste mine. Nu mă gândeam că voi auzi vreodată aceste cuvinte la numai 20 de ani, dar eram determinată să lupt.”

În urma tratamentului primit, tumoarea i s-a micşorat de la 8.5 centimetri la 7.5 centimetri, iar Rhiannon speră că se va retrage de tot cu timpul.

Fata s-a hotărât să îşi împărtăşească experienţa pe internet pentru a trage un semnal de alarmă asupra cancerului şi a simptomelor de care trebuie să ţineţi seama chiar dacă vi se par banale.

Nu se ştie niciodată ce semne vă dă corpul, aşa că mai bine să preveniţi decât să ajungeţi la doctor când este prea târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here