Părul crescut în ureche poate prevesti probleme grave de sănătate

0
165

Deşi la o primă vedere s-ar putea părea că nu există nicio legătură între părul crescut în ureche şi atacurile de cord, iată că în anul 1989, câţiva cercetători canadieni, au publicat rezultatele unui studiu derulat pe o perioadă de 20 de ani, asupra unui număr de 500 de persoane, bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani în urma căruia s-a constatat o relaţie directă între creşterea părului în urechi şi atacurile de cord.

volkswagen-touran-ear

Mai mult, ulterior publicării acestui studiu, în 2009 Dr. Edston E. a publicat în Jurnalul American de Medicină Legală un alt studiu ca urmare a efectuării autopsiei a peste 520 de persoane care au decedat de infarct.

El a măsurat şi verificat greutatea splinei, părul din urechi, grăsimea abdominală precum şi alţi parametrii, constatând că peste 95% din cei decedaţi de infarct, aveau părul crescut în exces în urechi.

Nimeni nu este 100% sigur din ce cauză părul din urechi şi atacul de cord sunt corelate, însă unii specialişti susţin că responsabil pentru acest fapt ar fi prezentă testosteronului în exces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here