Această tânără dansează un dans senzual. Priveşte cât de bine îşi stăpâneşte corpul

0
133

Artista din clipul de mai jos dă dovadă de o măiestrie neobişnuită când se unduieşte pe ritmuri orientale. Se numeşte Jana Kremneva şi stăpâneşte belly dance-ul cu desăvârşire.

maxresdefault

Deşi pare uşor acest tip de dans presupune un control foarte bun al corpului şi o alternare perfectă a mişcărilor, ceea ce îi reuşeşte pe deplin Janei.

Totul este la superlativ în reprezentaţia sa: de la modul în care îşi face apariţia pe scenă și până la costumul pe care a ales să îl îmbrace, chiar și la mişcările unduitoare care te hipnotizează.

Belly dance-ul este cea mai veche formă de dans, cel mai vechi dans al întregii civilizaţii, fiind o modalitate majoră de exprimare a feminităţii de mii de ani încoace, ale cărui origini se pierd în misterele anticelor culturi ale fertilităţii.

Cele mai îndepărtate mărturii ale existenţei lui provin din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi vechile temple ale Indiei, încă din perioada precreştină şi au puternice conotaţii religioase, fiind de asemeni o parte importantă a vieţii sociale a acelor timpuri.

Mişcările puternice ale şoldurilor şi zonei pelviene şi cele de unduire ale abdomenului erau o modalitate prin care femeile se antrenau pentru procesul naşterii.

Priveşte clipul de mai jos şi lasă-te cucerit de frumuseţea şi senzualitatea dansului oriental.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here