Celine Dion interpretează în lacrimi Recovering, piesa tribut dedicată soţului ei

0
57

Muzica este adesea un refugiu pentru cei care caută alinare în urma unor grele suferinţe. O iubire fără margini este întotdeauna nepreţuită, iar cea pe care Céline Dion a împărtăşit-o cu soţul ei până în ultima clipă a vieţii lui este cu adevărat impresionantă.

og_image

Atunci când o boală cruntă i l-a răpit pe cel care i-a fost alături încă din adolescenţă, Celine a reuşit să treacă mai departe în ciuda durerii şi a suferinţei.

Cântecul de mai jos este un cântec al durerii şi al dorului care au rămas în inima ei din momentul în care soţul ei René Angélil a trecut în nefiinţă, şi a fost compusă de către Pink special pentru ea.

„Când m-am întâlnit cu Pink, am rugat-o să-mi scrie o piesă, ceva de care să mă agăţ şi care să mă ajute să merg mai departe” a spus Celine despre Recovering.

Celine Dion a trecut printr-o perioadă dificilă când după ce şi-a pierdut soţul, încă două persoane importante din viaţa ei au trecut în nefiinţă fiind răpuse de aceeaşi boală cruntă, cancerul.

Lacrimi îi şiroiesc în timp ce interpretează piesa, iar fotografii ale celor trei persoane atât de importante pentru ea se derulează în fundalul scenei.

O interpretare atât de emoţionantă şi de vie te lasă fără cuvinte şi te face să te gândeşti la cei dragi ţie care au plecat de lângă tine mult prea devreme.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here