Ceaiul de soc şi proprietăţile sale miraculoase. Te ajută să slăbeşti şi vindecă răceala

0
145

Socul (Sambucus nigra) este o plantă cu efecte terapeutice puternice ce poate trata şi preveni un număr uriaş de afecţiuni. Florile şi fructele de soc pot fi folosite pentru tratarea herpesului, a problemelor reumatice, a inflamaţiilor căilor respiratorii, la reducerea inflamaţiilor sau la calmarea iritaţiilor.

ceai-de-soc-pentru-raceala

Pe de altă parte, fructele socului conţin vitamine (C şi din complexul B), acid tanic şi malic, aldehide glicolice, aminoacizi şi zaharuri, fiind eficiente împotriva obezităţii. Având proprietăţi laxative şi ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, se foloseşte ca medicament natural în obezitate.

Cei care doresc să slăbească pot apela la ceaiul de soc. Preparaţi ceaiul din 3 linguriţe de flori de soc la 250 ml de apă clocotită.

Se lasă la infuzat timp de 10- 15 minute, după care se strecoară. Filtraţi şi îndulciţi cu miere (dacă doriţi). Ceaiul poate fi băut înainte de masă sau după ce ai mâncat săţios (maximum de 3 ori pe zi).

Este recomandat ca pentru început să se bea o cană de ceai pentru a observa cât de bine răspunde organismul la un astfel de tratament, după care, în timp, se poate ajunge la 3 căni pe zi.

În funcţie de greutatea corporală şi de felul în care răspunde organismul la tratament, remediile naturale din soc pot fi folosite până la 3 luni.


Ceaiul de soc poate fi folosit cu succes şi în tratarea gripei şi a răcelii.
Se administrează pulbere (pe care o puteţi achiziţiona de la magazinele naturiste).
Se administrează câte 4 doze a câte 3-5 g /zi; amplifică rapid răspunsul sistemului imunitar la agresiunea viruşilor, combate inflamaţia mucoaselor, reduce durerile de cap şi durerile musculare, amplifica tonusul psihic.

Momentul cel mai bun pentru administrarea pulberii este debutul infecţiei, când apar primele simptome – usturime în gât, senzaţie de iritaţie nazală, uşoare dureri de cap.

Sau puteţi să folosiţi florile sub formă de infuzie: peste 2 linguriţe de flori de soc sau pulbere de flori se toarnă 250 ml apă clocotită: se beau 3 ceaiuri călduţe/zi.

Un alt rezultat ce se obţine în urma tratamentului cu flori de soc este redobândirea tonusului psihic, a unei stări de optimism şi de vioiciune, în doar 7 zile.

Febra

Infuzia fierbinte de şoc se foloseşte ca remediu de urgenţă, pentru efectul sudorific, febrifug şi antitusiv. Se prepară prin opărirea unei linguriţe de flori de soc, uscate şi mărunţite, cu 1 cană (250 ml) apă clocotită; se lasă la infuzat 10-15 minute, se filtrează şi se consumă cât mai caldă posibil.
 În caz de febră se bea infuzia fierbinte, câte 1/2 cană, de 2-3 ori/zi. După administrare, se remarcă menţinerea temperaturii ridicate a corpului pentru câteva minute, apoi socul va avea o acţiune asemănătoare cu a aspirinei, producând vasodilataţie şi o transpiraţie puternică, timp în care, gradat, temperatura corpului va scădea.

Sinuzita şi bronşita
Se bea infuzie combinată de flori de şoc, câte 3 căni/zi, în cure de 14 zile, cu 1 săptămână de pauză. Suplimentar, pe frunte sau, după caz, pe piept, se aplică comprese cât mai calde posibil cu infuzie combinată de şoc. Se reduce inflamaţia cailor respiratorii, ajuta la eliminarea secreţiilor în exces.


Reumatism şi gută
În tratarea acestor afecţiuni se fac cure, pe o perioadă de 3 săptămâni prin administrarea a câte 1l de infuzie combinată de flori de soc. Are efecte depurative, antiinflamatoare articulare şi ajută la combaterea proceselor degenerative. Totodată ajuta la eliminarea uraţilor din organism, fiind un ajutor preţios în caz de gută.

Pentru dureri reumatismale puteţi să faceţi şi băi cu soc. Se pun 300 g flori / 5 l apă, fierte 10 min sau infuzie din fructe, flori şi frunze de soc (50-100 g plante/3l apă); lichidul obţinut se pune în cadă cu apă (temperatura apei 37 grade), baia trebuie să dureze 15- 20 min.


Prevenirea infecţiilor renale şi urinare
Se consuma zilnic 1l de infuzie combinată de flori de soc. Stimulează puternic activitatea rinichilor, măreşte diureza, amplifică imunitatea locală şi ajuta la prevenirea formării nisipului şi a pietrelor la rinichi.

Persoanele ce se confrunta frecvent cu afecţiuni ca nefrita, pielonefrita sau cistita vor face de 2 ori/an (la trecerile de la sezonul cald la sezonul rece şi viceversa), o cură de 2 săptămâni cu infuzie combinată de flori de soc.


Arsuri de gradele 2 şi 3 pe suprafeţe mici. Se dezinfectează zona afectată cu tinctură de flori de soc, apoi se pun comprese cu infuzie combinată de flori de soc. Vindecarea va fi mult mai rapidă şi cicatricele vor fi mai reduse ca dimensiuni.


Inflamaţii gingivale
Decoctul din flori de soc constituie o apă de gură cu care se face gargară pentru combaterea inflamaţiilor gingivale şi ale gâtului. Se fierb timp de 5 minute, 50 g flori de şoc într-un litru de apă, apoi se lasă acoperit, să se răcească. Folosiţi decoctul de 4-6 ori/zi, mai ales după mese.



Degerături

Zonele afectate vor fi înmuiate în infuzie rece de soc, timp de 10 minute, apoi se aplică o cataplasmă călduţă cu flori de soc, menţinută minimum 1 oră. Principiile active din florile de soc ajută la restabilirea circulaţiei şi la regenerarea celulară din zonele afectate.

Precauţii în utilizarea ceaiului de soc

– frunzele şi fructele crude conţin glicozide toxice. De aceea aceste remedii trebuie folosite cu grijă, doar aşa cum vă sunt indicate de către specialişti.

– nu consumaţi continuu ceai de soc. Folosiţi-l maxim 10 zile cu 5 zile pauză.

– când folosiţi remedii din plante, trebuie să fiţi conştienţi că acestea pot fi extrem de puternice, şi puteţi avea reacţii adverse. Dacă apar reacţii adverse cum sunt intoxicaţii, vomă, iritaţii ale gâtului, arsuri stomacale, dificultăţi respiratorii sau convulsii, opriţi imediat folosirea remediilor din plante şi consultaţi medicul dumneavoastră.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here