Un stripper canadian i-a pictat portretul lui Mihai Bendeac cu penisul

0
70

În cadrul showurilor de talente ai surpriza să dai peste tot felul de oameni, mai mult sau mai puţin talentaţi.

646x404

Însă, Brent Ray Fraser, un stripper canadian a dus divertismentul la alt nivel. Deşi la început toată lumea credea că o să vadă încă un număr de striptease, de data aceasta atât cei trei juraţi ai emisiunii iUmor şi cât şi publicul au avut o surpriză când Brent s-a dezbrăcat în pielea goală.

Apoi, pe sunetul muzicii clasice şi spre stupefacţia întregii asistenţe a început să picteze folosindu-şi organele genitale un tablou care s-a dovedit a fi portretul lui Mihai Bendeac.

Dacă e să facem abstract de “obiectul muncii”, tabloul chiar îi seamănă prezentatorului, acesta amuzându-se, de altfel, copios de întreaga situaţie.

Brent Ray Fraser nu este la prima încercare de acest fel, el participând şi la France Got Talent in 2015 când a mai făcut un portret al unuia dintre prezentatori tot cu ajutorul originalei tehnici, iar canalul sau de Youtube este plin de filmuleţe care mai de care mai extravagante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here