Ambasada Rusiei a donat 100 de euro pentru „Cuminţenia Pământului” şi a provocat un protest „Donează un cent pentru Rusia”

0
52

După ce luni Ambasada Rusiei a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook că : „În România este lansată campania pentru recuperarea patrimoniului naţional cultural al ţării, inclusiv a sculpturii lui Constantin Brâncuşi ‘Cuminţenia Pământului’. Ambasada se alătură acţiunii şi aduce o contribuţie financiară modestă la fondul comun creat în acest scop”

cumintenia-pamantului_02
Contribuţia „modestă” era 100 de euro care au fost donaţi pentru sculptură, ruşii punând şi o copie a chitanţei pe site ca dovadă că într-adevăr au făcut donaţia.

Însă aceasta nu e tot. Sub comunicatul în care îşi anunţă donaţia, e un scurt film, care îşi propune să prezinte „istoria adevărată” a relaţiilor dintre România şi Rusia.

E o repunere în pagină a unui film de campanie pentru donaţii realizat de o agenţie de publicitate din România, mesajul ruşilor fiind acela de ai învăța pe copii adevărata istorie.

În videoclipul de propagandă postat pe site-ul Ambasadei Rusiei se afirmă că în Primul Război Mondial armata rusă și armata română au luptat împreună pentru independența României.

În cel de-Al Doilea Război Mondial, aceleași armate au luptat alături pentru independența Europei, iar copiii români trebuie să învețe adevărata istorie a celor două popoare, o istorie care „n-a fost scrisă de actori, pe un platou de filmare”.

Tot în clipul distribuit pe site-ul ambasadei apar imagini cu Dumitru Prunariu și cu „industrializarea României”.

După cum era de aşteptat acţiunea întreprinsă de Ambasada Rusiei a declanşat o mulţime de proteste în mediu online.

Lucian Mândruţa a scris pe pagina sa de Facebook: „Ambasada Rusiei dă 100 de euro pentru Brâncuşi. Ok şi ce facem cu restul de 90 de tone de aur furate cu Tezaurul? Suma mi se pare o jignire. De fapt, dacă o să mă întâlnesc vreodată cu ambasadorul lor o să i-o dau înapoi. În bani mărunţi. Că nu suntem chelneri. Suntem poporul român pe care l-aţi furat de atâtea ori!”

Jurnalistul Cristian Câmpeanu, a scris şi el pe Facebook: „Cei 100 de euro donaţi de ambasada rusă pentru Cumințenia Pământului reprezintă o palmă pe care ne-o dau rușii, mai ales că este vorba despre un artist pe care l-au urât din toată inima. Cumințenia Pământului este, prin tot ceea ce înseamnă ea ca declarație despre natura umană fundamentală și civilizație, un refuz implicit al întregului eșafodaj comunist. Așa se întâmplă de obicei. O mică sculptură face de râs prin anvergură spirituală un întreg sistem și o ideologie calpă. Căci cine descrie mai bine umanitatea în esența ei? Brâncuși cu această mică bucată de piatră sau ideologii marxism-leninismului cu pretenția lor că au identificat ce sunt și vor de fapt oamenii? Ce fac rușii e o sfidare fără precedent, o golănie marca Putin, mai ales că e însoțită de un clip care vorbește despre „industrializarea” României de către sovietici și „adevărata” istorie a României, când istoria adevărată spune că sovieticii (rușii) au făcut pachet industria românească și au dus-o în Rusia, după care au „industrializat” România cu tehnologie veche furată de la români. Câtă abjecție și câtă obrăznicie! Dacă aș fi guvernul României i-aș soma pe ruși să-și ia mizeriile de „monumente ale soldatului sovietic eliberator” și să le ducă repede în Rusia și le-aș da și 100 de euro înapoi. Să-și care monumentele pe banii lor și după aceea să intrăm într-o dispută sănătoasă și necesară despre cine este cu adevărat fascist. Pentru că fascistul este bufonul pe care îl numiți președinte, Vladimir Vladimirovici Putin”.

Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat şi el marţi , după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu comentează acţiunile unei ambasade străine şi că acest lucru este de competenţa MAE.

Ministerul Român de Externe a declarat că :„Pare (…) mai puțin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federației Ruse, mesaj care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relațiilor bilaterale”

„Pare însă mai puțin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federației Ruse, mesaj care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relațiilor bilateral. Aceasta cu atât mai mult, cu cât este vorba de un domeniu despre care cea mai în măsura să se pronunțe este Comisia comună de istorici româno-rusă al cărei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care țin de istorie, în vederea consolidării încrederii reciproce”, se mai arată în comunicat.

https://www.youtube.com/watch?v=cyYEgJkQUws

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here