Un sat cum toate ar trebui să fie. Se gospodăresc singuri şi îi ajută pe oamenii saraci ai locului

0
71

Satul Limba din comuna Ciugud, judeţul Alba este un sat puţin ieşit din tiparele obişnuite. Deşi are numai 150 de suflete a ajuns un exemplu prin modul în care o mică comunitate se gospodăreşte singură. Sătenii au format o asociaţie cu ajutorul căreia organizează evenimentele de suflet ale localităţii, îşi ajută semenii care au nevoie şi chiar realizează mici investiţii necesare pentru bunul mers al comunităţii.
5807c190-97ad-4846-b026-73207cadd9df

Satul este urbanizat, are drumuri asfaltate şi trotuare pavate şi nu există o gospodărie care să nu aibă apă curentă, gaz sau canalizare iar pentru că se află la 8 km de Alba cei mai mulți dintre locuitori muncesc la oraș, însă după serviciu își îngrijesc gospodăriile proprii, care s-au dezvoltat atât de mult încât oamenii de aici nu mai folosesc animale de tracțiune.

Totul a pornit în 2007 când turla bisericii trebuia reparată,iar oamenilor le-a venit ideea să se adune şi să pună toţi umărul. De atunci, în fiecare lună, 130 de familii din cele 150 donează câte 5 lei pentru comunitate, iar banii sunt investiţi cu folos.

Cu ajutorul acestor bani satul a devenit mai frumos, străzile mai curate şi mai îngrijite, iar oamenii sunt mai uniţi. ”Fiecare dintre noi are un sentiment foarte plăcut că a ajutat cu ceva comunitatea în care trăiesc”, afirmă Augustin Muntean, membru în asociaţie.

Infrastructura satului a fost realizată cu ajutorul banilor europeni obţinuţi de primărie, dar există multe alte lucruri de care se îngrijesc prin intermediul asociaţiei.

Din sumele adunate sătenii au plătit medicamente pentru bătrânii singuri şi neajutoraţi. Copiii satului au fost trimişi în tabere, chiar şi la Marea Neagră.

În urmă cu câţiva ani, la o şedinţă a asociaţiei au refuzat oferta unui patron care dorea să deschidă o crâşmă în sat, deoarece sătenii au spus că au de lucru acasă şi nu au timp de stat prin baruri.

Limba este astfel poate singurul dacă nu printre puţinele sate din România cu un asemenea nivel de dezvoltare care nu are un bar unde oamenii să poată consuma băuturi alcoolice.

Există, în schimb, un magazin alimentar de unde sătenii îşi pot cumpăra toate cele de care au nevoie.

Pe pagina de internet, aceasta este prezentată foarte plastic. „Deşi sunt o mană de oameni, locuitorii satului Limba au găsit, de fiecare dată, puterea să se unească în faţa unui proiect comun şi să-l ducă la bun sfârşit. Aşa s-a întâmplat cu realizarea Monumentului Eroilor, au făcut zile-muncă pentru construirea Căminului Cultural, au săpat şanţuri pentru introducerea apei în sat, au adunat bani şi au lucrat împreună la ridicarea Casei Parohiale, au plătit şi au săpat şanţuri pentru introducerea gazului în sat, au pus mană de la mană şi au angajat pictor pentru pictarea bisericii, au muncit împreună pentru construirea treptelor spre biserică”.

Un alt exemplu de bun mers al asociaţiei este şi construirea de către săteni a unui pod. „Ne-am adunat 21 de oameni şi într-o după-amiază l-am construit. Este un pod mai mic pe care se ajunge la pământurile pe care le cultivăm. Ca să ajungem acolo, trebuia să ocolim o vale de un kilometru. Aşa, ne-am adunat fiecare cu materiale, cu lemn, cu fier şi l-am construit”, spune preşedintele Asociaţiei „Limbenii”, Dorin Bucur.

În Limba se organizează neîntrerupt de 48 de ani, în prima duminică din septembrie sărbătoarea ”Fii satului”. Localnicii se întâlnesc la monumentul din centrul satului unde preotul oficiază un parastas pe pomenire a eroilor, se organizează un meci tradiţional de fotbal, expoziţii, lansări de carte, dialoguri şi o mică petrecere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here