Cum știi dacă ești implicat într-o relație toxică. Iată câteva semne care te vor ajuta să identifici mai ușor o astfel de relaţie

0
56


Nimeni nu vrea să aibă lângă el un om cu o personalitate nocivă care să atragă energie negativă în cuplu însa acest lucru se poate întâmpla foarte uşor, mai ales că aceste persoane știu să își disimuleze personalitatea foarte bine.

04-toxic-relationship-dramatics
Deși pot părea gata să îți sară în ajutor în orice moment, în realitate ei sunt genul de persoane care sunt interesate mai degrabă să-i manipuleze pe ceilalţi.

Iată ce comportamente toxice trebuie să ai în vedere pentru a evita astfel de oameni:

1. TE ACUZĂ ŞI TE TAXEAZĂ MEREU PENTRU GREŞELILE COMISE

Atunci când izbucnesc certuri şi conflicte care te implică şi pe tine, aceste persoane fug mereu de vină. În viziunea lor ele nu sunt niciodată vinovate, iar reacţiile celorlalţi sunt nedrepte.

Când vine vorba de relaţii şi intervin contradicţii, nu au niciodată dreptate. Aceste persoane consideră că numai ele au dreptate, așa că pregătește-te să îți asumi rolul de „personaj negativ”, sau vei fi blamat şi taxat într-un mod ostil. Mereu aceste persoane vor încerca să te manipuleze să crezi că tu eşti de fapt problema în orice împrejurare negativă.

2. NU AU PIC DE RESPECT PENTRU MESERIILE DIN SERVICIUL PUBLIC

Observă când ieșiți împreună în oraş, cum se adresează persoana de lângă tine chelnerilor. Dacă vorbește pe un ton superior şi plin de suficiență, pune etichete şi îi desconsideră pe cei din jur, cu atât mai mult când are de a face cu persoane care ocupa slujbe „mărunte” din serviciul public este o persoană toxică. Persoanele toxice încalcă mereu regulile mărunte, ca şi cum acestea nu li s-ar aplica şi lor.

O astfel de persoană nu curăţă niciodată în urma ei, iar interdicţia de a vorbi la telefon într-o sală de cinema i se pare absurdă. Ai mare grijă în privinţa acestui tip de comportament.

3. VORBEŞTE ÎNTRUNA DESPRE SINE ŞI REALIZĂRILE SALE

Dacă abia apuci să scoţi o vorbă, în timp ce partenerul sau partenera te copleşeşte cu indicaţii şi sfaturi, sunt şanse mari să ai de-a face cu un narcisist sau o narcisistă! Ori de câte ori încerci să aduci ceva în discuţie, perechea ta te va întrerupe şi va conduce discuţia către ea sau către lucrurile care o interesează pe ea, povestind doar despre sine.

Din moment ce nu poate accepta ideea de a fi pe planul secund în nicio situaţie, o va considera ca pe o ameninţare orice succes pe care îl înregistrezi, deoarece se va simţi nesigură.

4. TE DOMINA ŞI NU TE LASĂ SĂ-ŢI IMPUI PUNCTUL DE VEDERE

Ori de câte ori vrei să-ţi expui părerea într-o privinţă, să te deschizi şi să-i spui persoanei de lângă tine ce ai pe suflet fără să te cerţi, intervenţia ta va trece drept un act de ostilitate, un afront şi un atac direct la persoană.

Interlocutorul sau partenerul/partenera se pun imediat în gardă şi caută să se impună într-un mod agresiv, căutând să îți impună cu orice preț punctul de vedere. Singurele împrejurări în care îţi va acorda dragoste, afecţiune şi înţelegere sunt acelea în care te supui voinţei lor, pentru că te va accepta doar când eşti slab şi vulnerabil, niciodată când impui respect şi afişezi putere.

5. DEVIN OSTILE CÂND ÎNCETEAZĂ SĂ MAI FIE ÎN CENTRUL ATENŢIEI

Persoanele toxice devin extrem de geloase când cei din jurul lor au parte de succese şi vor face tot ce le stă în putinţă să le pună într-o lumină proastă şi să le deterioreze reputaţia. Ele cred că numai ele au dreptul să fie în centrul atenției pentru că se cred superioare şi cer să fie tratate pe măsură egoului lor. Când acest lucru nu se întâmplă, lucrurile scapă de sub control.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here