Un copil diagnosticat cu sindrom Down a întrerupt un spectacol pe Brodway, dar reacţia actorului principal a fost de milioane!

0
65

În septembrie anul trecut Kelvin Moon Loh împreună cu colegii săi jucau o piesă pe Broadway numită “The King and I” când reprezentaţia a fost întreruptă de un copil cu sindromul Down care era acolo împreună cu mama lui. Imediat cei de lângă ei au început să îi spună femei să îşi liniştească copilul întrebând-o ce a fost în mintea ei când a adus un astfel de copil la teatru.

kelvin-moon-loh-today-tease-150925_c2c5366cd4c08f3a8ca5cc03d2b9b01d-today-inline-large

Văzând reacţia publicului actorul principal s-a hotărât să nu lase lucrurile în acest fel, aşa că a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru toți cei care au condamnat copilul şi pe mama acestuia deopotrivă.

Loh aminteşte publicului că teatru este deschis tuturor celor care vor vină, iar scopul acestuia este „să unească oameni, să le îmbunătăţească vieţile astfel că atunci când păşesc pe uşă să devină oameni mai buni. „

broadway_star_message_to_autistic_child_featured

„Decât să o criticăm pe mamă pentru că a adus copilul la teatru mai bine să îi lăudăm perseverenţă şi curajul de a se expune atât pe ea cât şi pe copil în public.”

Loh menţionează că mama a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi linişti copilul în timpul spectacolului, inclusiv a vrut să iasă, dar copilul nu a vrut, şi aminteşte de o altă scenă similară care s-a petrecut anterior, dar când oamenii nu s-au mai arătat atât de scandalizaţi pentru că acel copil nu era bolnav.

Mesajul lui Loh a ajuns în scurt timp viral, având peste 30.000 de distribuiri, oamenii sustinand şi apreciind demersul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here