Cambogia – ţară a contrastelor şi ghetoul al speranţei

0
149


O vizită în Cambogia poate fi privită ca şi călătoria iniţiatică de care aveai nevoie de mult pentru că orice ai spune o astfel de călătorie te schimbă. Nici nu are cum să fie altfel când vezi că în ciuda condiţiilor groaznice de viaţă, majoritatea oamenilor trăind la limita sărăciei, aceştia sunt deosebit de ospitalieri şi mereu cu zâmbetul pe buze.

9-575b9792c3e0f__880
Un fotograf a surprins în câteva poze viaţa atât de simplă şi totuşi atât de bogată spiritual a cambodgienilor şi în toate pozele se poate vedea pe faţa lor alături de zâmbetul cu care obişnuiesc să primească orice străin şi un fel de împăcare şi de linişte. De parcă nimic nu i-ar putea tulbura.

Locuinţele în care stau localnicii nu au mai mult de 5 metri pătraţi, condiţiile de locuit fiind asemenea unui ghetou, iar pentru a se proteja de muşcăturile de insecte copii şi adulţii se ung cu noroi.

Condiţiile de igienă sunt precare şi adesea în tot aşezământul este o singură sursă de apă unde copii se mai răcoresc. Nu există curent, nu există canalizare şi totuşi aceşti oameni sunt fericiţi. Oare care le-o fi secretul?

Copii cel mai adesea fug de la şcoală pentru a face câte un ban de pe seama turiştilor, de aceea aceştia din urmă nu sunt prea încurajaţi să le dea bani, iar una din frazele cele mai rostite este “un dolar domnule? ”.

De altfel, localnicii fac tot ce pot pentru a-şi asigura traiul zilnic şi aşa sărăcăcios, unii produc lucruri artizanale pe care le vor vinde mai apoi turiştilor.

Vizionaţi galeria de mai jos şi vizitaţi dacă aveţi curaj această ţară. Priveliştea şi oamenii pe care o să îi întâlniţi merită tot efortul.

1-575b97276fc77__880

2-575b972c11683__880

3-575b9730c576e__880

4-575b97359afd0__880

5-575b973ac5849__880

7-575b97808a323__880

8-575b978bd3917__880

11-575b97986e88e__880

14-575b97a85354c__880

16-575b97b224e3e__880

tedt-575b97c840115__880

19-575b97bd977b3__880

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here