Cuvintele pot să îţi afecteze dezvoltarea emoţională. Fii atent ce rosteşti data viitoare

0
73

Cuvintele sunt mai puternice decât orice altă armă. Un cuvânt spus când trebuie poate să te demoralizeze sau poate să îţi dea aripi. Dar probabil ceea ce poate nu ştiai este faptul că ele contribuie la dezvoltarea ta emoţională.

Photo credit: Fox valley Institute via Foter.com / CC BY
Photo credit: Fox valley Institute via Foter.com / CC BY

Neurologul dr. Andrew Newber ne arată că folosind mai des cuvintele pozitive putem stimula centrii motivaţionali ai creierului, în timp ce permiţând cuvintelor negative să pătrundă în gândurile noastre, declanşăm starea de stres şi modul în care ajungem să percepem realitatea, pe cei din jur şi pe noi înşine.

Ajungem să percepem o realitate distorsionată care nu va face decât să ne adâncească şi mai mult starea de angoasă.

“Un singur cuvânt are puterea de a influenţa expresia genelor care reglează stresul fizic şi emoţional”, spuneau dr. Andrew Newberg, neurolog şi cercetător în cadrul Universităţii Thomas Jefferson şi Mark Robert Waldman, expert în comunicare, în cartea “Cuvintele îţi pot modela creierul”.

În momentul în care folosim cuvinte pozitive precum “dragoste” sau “pace”, putem modifica modul în care creierul nostru funcţionează intensificând zonele raţionamentelor cognitive şi de concentrare din lobii frontali.

Folosind mai des cuvintele pozitive decât cuvintele negative putem stimula centrii motivaţionali ai creierului, determinându-i să acţioneze şi inclusiv modificând starea noastră emoţională.

Pe de altă parte când folosim cuvinte negative, împiedicăm producerea anumitor substanţe neurochimice care contribuie la managementul stresului.

Când folosim cuvinte şi concepte negative în gândurile noastre, creştem activitatea din centrul fricii al creierului – Amygdala – şi lăsam hormonii care produc stresul să ne inunde sistemul.

„Cuvintele de mânie trimit mesaje către creier şi închid parţial centrii logicii şi gândirii localizaţi în lobii frontali”, spun Newberg şi Waldman.

„Având cuvinte pozitive şi optimiste în minte, stimulezi activitatea lobului frontal. Această zonă include centrii specifici de limbaj care se conectează direct la cortexul motor responsabil pentru faptul că tu te mişti. Şi aşa cum au arătat cercetările noastre, cu cât te concentrezi mai mult pe cuvinte pozitive, cu atât mai mult începi să stimulezi alte zone ale creierului. Funcţiile în lobul parietal încep să se schimbe, ceea ce îţi schimba percepţia ta despre tine însuţi şi despre oameni cu care interacţionezi. O perspectivă pozitivă asupra propriei persoane te va determina să vezi binele în ceilalţi, în timp ce o imagine de sine negativă te va conduce către suspiciune şi îndoieli. În timp, structura talamusului tău se va schimba şi ea ca răspuns la cuvintele, gândurile şi sentimentele tale conştiente şi suntem de părere că schimbările talamusului afectează modul în care percepi realitatea” explică cei doi oameni de ştiinţă în cartea lor „Cuvintele îţi poţi modela creierul” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here