Şi-au deschis evantaiele şi au început cel mai frumos dans pe care l-ai văzut

0
74


Dansul cu evantaie îşi are rădăcinile în cele mai vechi timpuri în tradiţia culturii japoneze. Dansul cu evantaiul a luat naştere în epocile străvechi, mai precis în timpul domniei lui Jimmu, fiind privit mai mult ca un ritual menit să atragă bunăstarea, norocul şi veselia.

maxresdefault

Treptat, dansurile cu evantaiul s-au transformat într-o adevărată ceremonie, acestea continuând să fie practicate atât individual, în casele marilor aristocraţi şi în cadrul evenimentelor private, pentru că statutul social a avut o mare influenţă asupra modului în care dansul cu evantaiul a evoluat, dar şi în cadrul unor ample ceremonii.

Alături de dans, evantaiele folosite de către nobili în timpurile străvechi reprezintă un simbol sacru al culturii japoneze, aceste două elemente îmbinându-se creativ şi dând naştere unei adevărate arte.

Anual sunt organizate astfel de festivaluri de dans cu evantaie, dovedind că tradiţia merge mai departe, iar în cadrul unui asemenea festival, un grup de studente de la „Morning Star Dance Academy of Atlanta”, au reuşit să ne demonstreze cu multă naturaleţe, talentul şi graţia lor extraordinară într-o coregrafie uimitoare.

Tinerele se sincronizează în mişcări perfecte pe fundalul unor acorduri tradiţionale încântându-ne cu mişcări graţioase şi elegante şi cu tablouri scenice de mare virtuozitate şi frumuseţe.

Ritmul muzicii, pasajele bine punctate de sunete sacadate sunt transpuse de grupul de tinere la nivel de artă astfel încât am putea crede că dacă reprezentaţia ar fi avut loc la curtea unui împărat acesta ar fi fost pe deplin mulţumit.

Evantaiele înfloresc şi îşi închid corola asemeni unei flori care ziua îşi deschide larg petalele, iar când soarele a apus se ascunde din calea privirii noastre.

Ceea ce pare surprinzător este şi faptul că potrivit unei coregrafii bine însuşite componentele trupei reuşesc să formeze cu evantaiele lor o floare uriaşă care se deschide şi se închide într-o armonie deplină.

Spectatorii sunt fascinate de reprezentaţia fetelor care asemeni unei trupe de balet umplu scena cu o coregrafie de toată frumuseţea.

Priviţi clipul de mai jos şi admiraţi frumuseţea acestui dans atât de sensibil şi de emoţionat.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here