Un copil de 12 ani din Petroşani este cel mai talentat pianist tânăr din lume. Este un exemplu pentru noi toţi

0
147

Fabiani Pricsina este un copil talentat din municipiul Petroşani care a reprezentat România la Concursul Internaţional de Pian de la Nisa unde a obţinut premiul I, devenind astfel cel mai bun tânăr pianist din lume.
fabiani-pricsina-2a
Fabiani este în clasa a șasea la Colegiul I.G. Duca din Petroșani, iar visul lui cel mai are este să studieze Conservatorul la Moscova. După reprezentaţia pe care a dat-o în faţa juriului prestigiosului concurs toată lumea este de acord că are o carieră strălucitoare în faţă.

Fabiani i-a convins pe cei din juriu „cu o piesă de Johan Sebastian Bach, piesă impusă, o invențiune la trei voci, și a doua piesă, la alegere, un preludiu de George Enescu”.

Adina Stan, profesoara sa de pian spunea despre micul interpret ca „La Fabiani este o plăcere de a cânta în public, pe care la ceilalți copii nu am întâlnit-o, apărea un soi de inhibiție. Fabiani într-un concurs dă tot” .

Fabiani poate da oricui o lecţie de viaţă. Este artist şi cântă nu doar cu mâinile lui neobosite, ci şi cu inima iar muzica lui ajunge la sufletele celor pentru care cântă.

De altfel aceasta nu este prima lui participare pe marile scene din Europa, Fabiani Pricsina fiind premiat la numeroase concursuri similare, în România (unde a participat, în ultimii ani, la etapele finale ale Olimpiadei de Muzică şi la multe alte concursuri şcolare) sau în Italia (unde a participat, în 2014 şi 2015, la concursul internaţional ”Piano Talents” de la Milano).

Povestea lui este cu atât mai impresionantă cu cât în ciuda tragediei prin care a trecut, aceea de a-şi fi pierdut mama într-un accident de maşină, a găsit puterea interioară de a lupta pentru visul său.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here