Mocănița de pe Valea Hârtibaciului din Sibiu este funcţională şi are un succes uriaş. Tu știai de ea?

0
128

Valea Hârtibaciului reprezintă o zonă etno-culturală specifică, dominată de așezările săsești de aici: Agnita, Alțâna, Iacobeni,Hosman, Cașolț, Nocrich şi tot pe Valea Hârtibaciului a fost exploatată din 1898 până în 2001 calea ferată îngustă Sibiu–Agnita–Sighișoara, odinioară cea mai lungă cale ferată îngustă din România.

FOTO: Asociația „Prietenii Mocăniței”/Facebook
FOTO: Asociația „Prietenii Mocăniței”/Facebook

Asociația „Prietenii Mocăniței”, o echipă de voluntari din Sibiu, a reușit să refacă o parte a traseului mocăniței de pe Valea Hârtibaciului organizând deja primele plimbări pentru turiști. Cererea a fost peste aşteptări astfel că se vor mai organiza călătorii pe 11 şi 12 iunie.

Istoria refacerii traseului mocăniţei de pe Valea Hârtibaciului nu a fost tocmai lipsită de peripeţii.

În 2001 linia de cale ferată a fost declarată închisă oficial, iar în 2007 s-a încercat lichidarea și vânzarea acesteia la fier vechi. Acesta este momentul în care a intervenit Asociația „Prietenii Mocăniței” care au reuşit să o treacă linia pe lista monumentelor istorice.

Voluntarii Asociației „Prietenii Mocăniței” nu sunt de specialitate. Au profesii diferite începând de la programatori la economişti, şoferi, ingineri, însă toţi s-au unit mânaţi de acelaşi gând: salvarea liniei ferate vechi şi refacerea traseului mocăniţei .

Claudia Pamfiloiu, un voluntar de profesie economist, a fost să învețe cum se repară șinele în Marea Britanie, la traininguri.

Unii voluntarii au venit chiar din Germania, America sau Vietnam că să schimbe o traversă, să cosească iarba de pe șine sau să vopsească un vagon.

În urmă cu doi ani au reușit să obțină patru vagoane pe care le restaurează, multe dintre unelte improvizându-le singuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here