Scandalul Hexi Pharma ia o amploare tot mai mare în România

0
40

În urma unui audit efectuat la Spitalul de copii din Brașov au fost identificate nereguli grave, această instituție fiind alături de alte 50 pe lista spitalelor în care analizele cerute de Ministerul Sănătăţii au arătat că produsele Hexi Pharma nu sunt eficiente.

hexi-pharma2

Liviu Muntean directorul spitalului de Copii din Braşov a postat pe Facebook un mesaj în care îşi exprimă revolta faţă de neregulile din sistemul medical.

Hexi Pharma şi-a declarat insolventa iar revolta medicilor escaladează. În urma unui control de audit şi la Spitalul de copii Braşov s-au descoperit abateri grave. 

Pe fondul scandalului recent în care a fost implicată Hexi Pharma a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolventa. 

Într-un comunicat al companiei Hexi Pharma îşi cere scuze public „Hexi Pharma își cere scuze. În urma rezultatelor anunțate astăzi Hexi Pharma își cere scuze, public, atât medicilor și personalului medical cât și tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformități”, adăugând mai departe ca “În numele tuturor angajaților Hexi Pharma, ne dorim că vinovații să fie găsiți cât mai repede. Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica și firma și-au încetat deja activitatea și au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere”.

Cazul Hexi Pharma a fost dezbătut pe larg în presă, dezinfectanţii produşi de către societate, folosiţi în spitale erau de o calitate îndoielnică astfel că s-a deschis şi un dosar penal pentru infracțiunile de zădărnicire a combaterii bolilor și falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse. 

Procurorii au făcut percheziţii atât la sediul firmei cât şi la domiciliul administratorului Dan Condrea

Medicii, pe de altă parte se revoltă şi ei arătând presiunile din sistem la care sunt supuşi, fiind obligaţi să cumpere produsele cu cel mai mic preţ, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Hexi Pharma, fără ca cineva să ştie că dezinfectanţii sunt diluaţi.  

În urma unui audit efectuat la Spitalul de copii din Braşov au fost identificate nereguli grave, aceasta instituţie fiind alături de alte 50 pe lista spitalelor în care analizele cerute de Ministerul Sănătăţii au arătat că produsele Hexi Pharma nu sunt eficiente.

Liviu Muntean directorul spitalului de Copii din Braşov  în care îşi exprimă revolta faţă de neregulile din sistemul medical.

Medicul face chiar referire la un atentat la siguranţa naţională considerându-se jignit de faptul că instituţiile statului încearcă să dea vina pe managerii spitalelor pentru contractele cu Hexi Pharma.

Silviu Măgureanu cel care a făcut auditul la Spitalul de copii a publicat şi el un amplu punct de vedere pe Facebook arătând printre altele şi ca “Hexi Pharma îşi crease un sistem de dealeri care vindeau cu 25-30% mai scump ca ei… închipuiţi-vă că sunteţi producător de ceva, ţi-ai găsit dealeri şi deşi oriunde în lume lucrul ăsta înseamnă că tu ca producător nu mai vinzi decât prin aceştia, Hexi Pharma vindea mult mai ieftin decât reprezentanţii săi. Din 9-10 produse de la producători diferiţi analizaţi, singurele produse, care aveau „dosarul complet”, avizate de Ministerul Sănătăţii erau cele de la Hexi Pharma … adică, ca un produs să nu aibă nici un fel de concurent introduci o cerinţă de eligibilitate suplimentară( de ex. angajaţii să aibă părul roşu, şi-i pui pe toţi să se vopsească) şi astfel produsul tău va fi singurul eligibil.”

După ce premierul Dacian Cioloș a dat ordin ca toate produsele Hexi Pharma să fie retrase din spitale, medicii atrag atenția că și alte biocide, de la alte firme, sunt în neregulă.

Neîncrederea sa e susținută și de declarația managerului Spitalului „Sf. Maria” din Capitală. „Avem și alte firme cu la fel de grave probleme. (…) Am avut o perioadă în care am folosit o substanță, culmea, pe care o folosim tot noi când mergem în Germania, aceeași societate, numai că la noi (…) miroase altfel. Am constatat pe mâinile noastre, ale chirurgilor, după 7 – 8 ore de operații, nu aș fi vrut să le vedeți”, a spus, ieri, dr. Narcis Copcă. El susține că substanța ar fi fost alcool pur și că din acest motiv mâinile chirurgilor care o foloseau arătau „ca niște crocodili”.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au convenit, ieri, că legislaţia achiziţiilor publice din sănătate trebuie schimbată rapid, pentru a asigura un control eficient asupra produselor achiziţionate în spitale. În anunțul Administraţiei Prezidenţiale se arată  că: „Standardizarea achizițiilor va conduce la dotarea unităților sanitare cu materiale conforme care nu pun în pericol viața oamenilor”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here