Plante care te ajută să îţi purifici aerul din casă

0
69


Anumite plante de interior te pot ajuta să îţi purifici aerul din casă având proprietatea de a atrage particulele de praf sau de fum.

Photo credit: Onasill ~ Bill Badzo ~ NOT RECEIVING ALL E-MAIL NO via Foter.com / CC BY-NC-SA
Photo credit: Onasill ~ Bill Badzo ~ NOT RECEIVING ALL E-MAIL NO via Foter.com / CC BY-NC-SA

O astfel de plantă este Schefflera, o plantă sub formă de arbust, având frunzişul cu aspect pielos, lucios, verde strălucitor sau panaşat cu nuanţe alb-gălbui. Are nevoie de lumină intensă astfel încât se recomandă plasarea acesteia lângă un geam.

Schefflera numită și Seflera, arborele umbrelă, aralia stralucitoare, este o plantă veșnic verde, provenită din zonele tropicale, care are aspectul unui pomișor decorativ.

Planta preferă locuri luminoase, dar nu suportă actiunea directă a soarelui (își menține frunzișul frumos, mereu verde și în locuri mai întunecoase, dar soiurile cu frunzele pătate cu alb-crem au nevoie de lumină mai multă).

Această plantă este un magnet pentru nicotină şi gudronul din tutun.

Photo credit: dinesh_valke via Foter.com / CC BY-NC-ND
Photo credit: dinesh_valke via Foter.com / CC BY-NC-ND

Dracaena elimină vaporii toxici de formaldehidă care se întâlneşte în cantităţi mici în mobilierul de PAL, lacuri, adezivi. Şi Dracaena este o plantă iubitoare de lumină, necesitând o temperatură constantă de 18 ° C.

Photo credit: deckhand via Foter.com / CC BY-NC-ND
Photo credit: deckhand via Foter.com / CC BY-NC-ND

Chlorophytum înlătura gazele de eşapament, fiind potrivită pentru cei care stau la etajele inferioare. Chlorophytum se caracterizează prin frunzele lungi şi subţiri, îi plac locurile cu lumină intensă şi semiumbră. Nu îi place însă căldura, ea mai bine creşte la temperaturi medii, între 15 şi 20 grade.

Photo credit: Ahmad Fuad Morad via Foter.com / CC BY-NC-SA
Photo credit: Ahmad Fuad Morad via Foter.com / CC BY-NC-SA

Palmierul de interior, are rolul de a hidrata aerul și îl filtrează de substanțele secretate de plastic. Prefera lumina difuză, fără soare direct şi necesită o temperatură optimă de 20-25 grade celsius.

Photo credit: lukestehr via Foter.com / CC BY
Photo credit: lukestehr via Foter.com / CC BY

Ficus benjamina este ca un magnet de praf, absorbind o mulțime de substanțe toxice, inclusiv formaldehida, benzenul și amoniacul. Este o plantă iubitoare de lumină, suportă chiar şi soarele puternic. Îi place căldura tot timpul anului preferând o temperatură de 20°C.

Photo credit: Joyce-Tex-Buckner via Foter.com / CC BY-NC-SA
Photo credit: Joyce-Tex-Buckner via Foter.com / CC BY-NC-SA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here