Ai grijă ce mănânci, alimentaţia prea grasă poate duce la depresie

0
58


Cercetătorii americani recomandă evitarea mâncărurilor grase deoarece aceasta duc la depresie şi anxietate.

Photo credit: Paul Saad via Foter.com / CC BY-NC-ND
Photo credit: Paul Saad via Foter.com / CC BY-NC-ND

Au fost realizate o serie de teste pe şobolani, teste care au scos la iveală că o dietă bogată în grăsimi a influenţat în mod negativ comportamentul acestora.

Studiul efectuat a fost ulterior publicat în revista americană Neuropharmacology. Din cercetările acestora s-a descoperit că grăsimile au aceleaşi metabolism ca și conexiunile din creier.

Dacă se mai adaugă şi stresul alături de alimentaţia nesănătoasă atunci riscul aparitiei depresiei şi a anxietăţii este mult mai ridicat.

După ce au ajuns la această concluzie, cercetătorii au căutat şi o soluţie pentru a scăpa de grăsimi pentru ca astfel simptomele depresiei să fie mai scăzute.

Tot pe şobolani a fost testat un anestezic cu proprietăţi narcotice ridicate numit ketamina şi au ajuns la concluzia că acest anestezic poate fi o soluţie pentru a scăpa de depresie.

Însă până la un rezultat concret încă sunt necesare studii riguroase cu privire la acest medicament.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here