Elevii săraci din România ar putea primi 500 lei de la stat. Dar iată care sunt condiţiile de îndeplinit!

0
104

În România rata analfabetismului este mare, există aproximativ 300.000 de oameni care nu ştiu să scrie şi să citească. Cel mai adesea aceste cazuri sunt înregistrate în familiile sărace de la ţară care nu au posibilitatea să îşi trimită copiii în alte localităţi apropiate pentru studiu.

copii-saraci

Câţiva parlamentari vor să ajute aceşti copii cu suma de 500 lei pe lună pentru chirie şi mâncare şi 900 lei semestrial pentru rechizite şi îmbrăcăminte, astfel încât copiii defavorizaţi să aibă aceleaşi şanse ca restul şi să poată urma cursurile unui liceu sau a unei școli profesionale.

„Am încercat să creez posibilitatea oricărui tânăr din mediu rural, o şansă egală, să poată să vină să îşi facă liceul sau scoală profesională în mediul urban.”, declară deputatul Florentin Gust.

Ajutorul propus va fi primit doar dacă media generală a copilului depăşeşte 7.50, dacă părinţii nu au un venit mai mare de 500 lei lunar şi nu deţin mai mult de trei hectare de pământ agricol.

Rezultatele studiului PISA sunt alarmante în ceea ce priveşte învăţământul din România. Acesta arată că 40% din elevii cu vârsta mai mică de 15 ani nu ştiu să citească, să socotească sau să scrie, si asta se datorează în mare parte sărăciei.

În luna iunie a acestui an a mai fost propusă o lege de către deputatul Florentin Gust, prin care cazarea copiilor în internate să fie subvenţionată de către Ministrul Educaţiei, însă nu a fost aprobată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here