Românii și ungurii, invitați să fie prieteni în cadrul campaniei „Îmbrățișează un maghiar și fă-ți poză!”

0
170

În ultimii ani, luna martie a reprezentat una cu stântei între români și maghiari datorită evenimentelor care s-au petrecut acum 25 de ani. Ca răspuns la aceste lucruri un tânăr din Timișoara a avut o inițiativă demnă de lăudat.

imbratiseaza-un-maghiar

Edwin Sebastian Marc, un tânăr de 21 de ani din Timișoara vrea să arate că românii și maghiarii pot să trăiască în armonie și bunăstare, și nu în ură. Folosindu-se de promovare pe Facebook, el a creat o pagină în care îi invită pe români și pe maghiari să dea un exemplu pozitiv tuturor etniilor care locuiesc în această țară, și să demonstreze că indiferent de naționalitate relatiile dintre aceștia pot să fie dintre cele mai bune.

„Împreună„ – acesta e mesajul tânărului, portat bilingv, în română și maghiară, pe rețeaua de socializare amintită.

„E apropie luna martie. Cunoaștem cu toții circul: maghiarii ies la miting, bineînțeles că se întâmplă cumva, undeva să se găsească un naționalist maghiar să spună ceva ne-la locul lui, se nasc conflicte, discuții și breiching-niuz-uri pe la televiziuni, apoi urmează contra-marșurile naționaliștilor români cu cunoscutele insulte și urlete, care la rândul lor generează resentimente în rândul comunității maghiare, continuând acest caroussel al urii. De douăzeci de ani România se dă în spectacol pe această temă, în loc să se promoveze munca în echipă și armonia interetnică. De 10 martie, vrem să dăm un exemplu de normalitate. Rugăm cât mai mulți Români să își facă poze îmbrățișând Maghiari, și vice-versa. Se poate și altfel. Împreună”, a scris Marc pe rețeaua de socializare.

Közeledik Március. Tudjuk mind, mi történik ilyenkor: a magyarok gyűlést rendeznek, persze valahogy megtörténik, hogy valahol egy magyar nacionalista valami nem helyénvalót mond, ebből botrány kerekedik, viták és “breaking news” típusú szenzációs hírek a tévében, aztán következnek az ellenmenetelések a román nacionalisták részéről a spéci káromkodásokkal és más hasonló megnyilvánulásokkal, ami cserében ellenérzést kelt a magyar közösség tagjaiban, folytatva a gyűlölet körhintáját. Húsz éve folyik már a cirkusz ebben a témában, ahelyett hogy a csapatmunkát és az etnikai csoportok közötti összhangot támogatná Románia.
Március 10-én szeretnénk megmutatni, mi a normális. Kérjük, hogy minél több magyar csináljon képet arról, amint egy román ismerősét öleli – és vice-versa. Lehet másképp is élni. Együtt.

Pagina de Facebook care promovează evenimentul a adunat deja o mulțime de fani. Desigur au început să apară și fotografii diverse cu români și maghiari care își arată iubirea unul față de celălalt. Nu lipsesc însă nici comentariile legate de acest aspect, atat cele pro cât și cele contra evenimentului.

Se dorește astfel să se facă uitate tragicele evenimente care au avut loc acum 25 de ani la Târgu Mureș, care reprezintă încă un moment negru din istoria noastră despre care, nici măcar acum, la 25 de ani distanță, nu știm sigur cine a stat în spatele evenimentelor din martie 1990, nu cunoaștem tot adevarul despre faptele petrecute atunci și încă există semne de întrebare în legatură cu adevărații vinovați ai confruntărilor dintre români și maghiari.

În 15 martie 1990, populaţia maghiară din localităţile unde era majoritară a sărbătorit Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. La acele manifestaţii, populaţia maghiară a arborat drapelul Ungariei pe mai multe instituţii din Satu Mare şi Târgu Mureş, a înlocuit plăcuţele în limba română cu cele în limba maghiară şi a lansat o serie de sloganuri antiromâneşti. Totodată au fost profanate statuile lui Avram Iancu din Târgu Mureş şi Nicolae Bălcescu din Sovata.

Patru zile mai târziu, în 19 martie 1990, ca urmarea acestor evenimente a fost atacat sediul UDMR, dar şi al partidelor istorice româneşti PNL şi PNŢ. Printre victimele din partea maghiarilor s-a aflat şi scriitorul maghiar András Sütő. În acelaşi timp, pe sediul primăriei din Târgu Mureş a fost amplasat steagul Ungariei.

În 20 martie, pe fondul acestor evenimente, a avut loc un mare marş în Târgu Mureş, la care au participat atât maghiarii, cât şi românii. Sloganurile şi lozincile şovine de ambele părţi au fost înlocuite de confruntări violente, în centrul oraşului. Violenţele au fost amplificate de apariţia unui grup de români din localităţile Reghin, Hodac şi Ibăneşti care au venit „să facă ordine”.

La rândul lor, maghiarii de pe valea Nirajului şi Sovata au venit la Târgu Mureş, au incendiat autobuzele românilor şi i-au agresat.

În aceste confruntări se reliefează imaginea lui Mihăilă Cofariu, românul cu pulover verde, care a fost victimă de două ori. Prima dată atunci când a fost bătut crunt de către maghiari şi, apoi, când a devenit victimă mediatică deoarece jurnaliştii străini aflaţi în Hotelul Grant din Târgu Mureş (locul unde au avut loc violenţele) l-au prezentat ca un maghiar care a avut de suferit de pe urma „şovinismului” populaţiei române.

Bilanţul evenimentelor violente din 19 – 20 martie 1990 este următorul: 5 morţi – 2 români şi 3 maghiari, 278 de răniţi, o biserică ortodoxă incendiată, iar sediile locale ale unor partide politice vandalizate.

Sursa: Adevarul

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here