În România nu vor mai exista trenuri Intercity

0
69

Acum mai bine de 20 de ani, Româniai se mândrea cu primele trenuri Intercity. Standardele de călătorie se voiau a fi cât mia înalte. Dar iată că se pare orice minune are și un sfârșit.

2011_02_22_800px-desiro_craiova-sibiu_rsz

România este din nou pe locurile fruntașe din Europa. De această dată însă negativ, România fiind la această oră singura țară din Europa care nu are trenuri Intercity.

Motivul pentru care au fost scoase din circulație de autorități este că trenurile nu reuseau să îndeplinească condițiile minime impuse de regulamentul european, adică să circule cu o viteză medie de cel puțin 60 de kilometri pe oră și să nu aibă întârzieri.

Paradoxal, cei care se bucură de acest lucru sunt călătorii, care trebuie să plătească mai puţin pentru aceeaşi călătorie, cu aceleaşi vagoane.

Potrivit unui regulament european adoptat de România în 2011, trenurile se clasifică în Regio (fostul Personal), InterRegio (fostele Accelerat şi Rapid) şi Intercity. Trenurile Intercity circulă între oraşele importante şi asigură o viteză medie de minimum 60 de kilometri pe oră.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here