Doi elevi au dat drumul la manele în timpul orei de matematică. Iată ce atitudine a luat școala

0
38

Teribilismul în scoli atinge cote greu de imaginat. Doi elevi de clasa a XII-a de la un liceu din Găești, din județul Dâmbovița, au început să asculte manele în timpul orei de matematică.

61637619

Un filmuleţ postat pe o reţea de socializare pune într-o lumină extrem de proastă un liceu din Dâmboviţa. Un elev, sancţionat în repetate rânduri de jandarmi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, a fost filmat în timpul unei ore de matematică înjurând-o pe profesoară şi ascultând manele. Cadrele didactice recunosc că astfel de scene se întâmplă frecvent în liceu, dar se feresc să o spună în faţa camerei de luat vederi.

”Consiliul profesoral a luat act de rezultatul anchetei făcute de Comisia de disciplină şi, în baza raportului acestei comisii, analizând situaţia, a decis exmatricularea celor doi elevi fără drept de reînscriere în unitatea de învăţământ”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX inspectorul şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Ovidiu Băsceanu.

Acesta a precizat că sancţiunea aplicată celor doi elevi este cea mai drastică prevăzută în regulament. Cei doi elevi şi părinţii acestora au fost înştiinţaţi oficial prin poştă asupra deciziei semnate de 27 de membri ai Consiliului Profesoral al liceului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here