În Galați parcurile au rămas fără lumină după ce hoții au furat instalațiile fotovoltaice

0
44

Chiar dacă se fac eforturi și investiții importante, România pare să nu fie pregătită pentru acestea.

fotovoltaic_64832100

După ce s-au făcut investiții de sute de mii de euro în parcuri ecologice în județul Galați, acestea au rămas fără instalațiile fotovoltaice după ce hoții au furat tot ce se putea fura pentru a le vinde la fier vechi.

Ce e de făcut în această situație?

Fie se investește în pază și camere de supraveghere fie trebuie revenit la becurile tradiționale cu care suntem obișnuiți. Ce crezi că vor alege autoritățile dintre cele două variante? Și uite așa România mai face un pas înapoi în ceea ce privește dezvoltarea.

Parcul a fost inaugurat în anul 2011 și în el s-au investit 300.000 de euro bani europeni. Acum însă, prin parc se poate circula doar până la apusul soarelui, până când întunericul pune stăpânire pe el.

Primăria știe că a greșit, însă e prea târziu acum pentru a face ceva: „Un parc pe care nu prea l-am supravegheat. Deocamdată nu putem interveni noi pe o finanțare, până nu trec cei cinci ani pentru care sunt garantate toate acele lucrări”, declară Marius Stan, primarul municipiului Galați.

Acuma dacă stai și te gândești nu mai știi ce economie fac autoritățile cu acest tip de iluminare dacă sunt nevoiți să investească și în pază și camere de supraveghere.

Sursa: Digi24

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here