Succes al cinematografiei românești: Filmul „Aferim!” a câștigat Ursul de Argint la Berlin

0
42

Radu Jude a cîştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Festivalul de la Berlin, cu filmul „Aferim!”. Producătorul filmului „Aferim!” este Ada Solomon, cea care în urmă cu doi ani aducea în România Ursul de Aur împreună cu regizorul peliculei „Poziția copilului”, Călin Netzer.

tim.php

„Dacă aş fi ştiut că voi câştiga un premiu important şi că se vor spune atâtea lucruri frumoase despre filmul meu, aş fi fost mai atent în momentul producţiei. Trebuie să mulţumesc, pentru că fiind regizorul, nu înseamnă nimic altceva decât să lucrezi cu oameni foarte talentaţi şi să îi organizezi. Aşa că, eu cred că acest premiu aparţine distribuţiei şi echipei care a lucrat la film. Le mulţumesc foarte mult şi sper că este şi un mesaj pentru oamenii şi instituţiile care conduc instituţiile culturale si cinematografice din ţara noastră că este important să sprijini producţia de filme de calitate. Mulțumesc foarte mult”.

„Aferim!”, care a fost singura peliculă românească înscrisă în concursul oficial din acest an, aduce în discuţie problema minorităţilor şi în special a celei rome, în contextul perioadei prepaşoptiste din Țările Române.

Costandin, un zapciu din secolul 19, primeşte sarcina de a urmări şi prinde un sclav rom fugit de la curtea unui boier. Acesta este cu atât mai hotărât să prindă şi să-l pedepsească pe sclavul pe nume Carfin cu cât bănuieşte că soţia sa a avut o aventură cu el. Costandin va porni în urmărirea lui Carfin împreună cu fiul său adolescent Ion şi aghiotantul său Ghiţă, iar Radu Jude le va retrasa itinerariul aventuros filmând în Dobrogea, în munţii Măcinului şi în localităţi din judeţul Giurgiu.

Tot filmul a fost turnat în numai 25 de zile, în Munţii Măcinului şi în zona Mănăstirii Horezu.

„Anumite probleme de astăzi, nu doar cu minoritatea romă, vin dintr-un trecut problematic şi neasumat şi care ne urmăreşte karmic până astăzi şi motivul pentru care am făcut filmul a fost de a încerca să provoc o reflecţie asupra acestei idei. Filmul pe care l-am făcut e gândit în primul şi în primul rând pentru publicul din România. Problemele sunt specifice în primul rând ţării noastre, limbajul e construit din literatură şi din documente în limba română şi într-un fel îmi doresc să fie şi un omagiu frumuseţii limbii române şi frumuseţii literaturii şi toate lucrurile astea cu siguranţă se pierd în traducere şi nu vor putea fi înţelese de un public din străinătate. În acelaşi timp, cred că filmul vorbește de probleme general umane şi că oricine se poate raporta la partea asta a filmului. Cred că ceva se pierde, dar şi câteva din lucrurile esenţiale rămân şi pentru un public internaţional”, a declarat regizorul Radu Jude într-un interviu pentru Digi24.

Ursul de Aur, statuetă care recompensează cel mai bun film, a fost câştigat de pelicula „Taxi”, semnată de iranianul Jafar Panahi – regizor arestat la domiciliu în ţara sa şi care are interdicţia de a-şi exercita meseria. Pelicula spune povestea unei zile din viaţa unui şofer de taxi din Teheran.

El a fost arestat în timp ce turna un documentar despre revoltele de stradă care au urmat contestatei realegeri a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, în 2009, şi a primit interdicţia de a face filme timp de 20 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here