Andrei Pleșu a fost declarat de către Parlamentul European- câștigătorul Premiului Cetăţeanului European

0
46

Câștigătorul ediției 2014 a premiului Cetăţeanului European, premiu desemnat de către Parlamentul European a fost declarat Andrei Pleșu.

Plesu 2

Premiul va fi acordat în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc pe 20 februarie, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România, iar evenimentul central de premiere, la care vor participa toţi câştigătorii ediţiei 2014 a Premiului Cetăţeanului European, din toate statele Uniunii Europene, va fi organizat la Bruxelles, la finalul lunii februarie.

Premiul câștigat reprezintă de fapt o încununare a realizărilor excepționale pe care Andrei Pleșu le-a realizat în dezvoltarea colaborării culturale transnaţionale în Uniunea Europeană în ultimii 20 de ani.

„Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la înfiinţarea Colegiului Noua Europă. Prin programul său de burse, NEC a contribuit, din 1994 şi până în prezent, la dezvoltarea cercetării în ştiinţe umane în România. NEC a jucat astfel un rol major în europenizarea elitelor universitare, politice şi administrative din România, cu sprijinul financiar al partenerilor europeni din Germania, Austria, Franţa. În acelaşi timp, NEC a contribuit prin seminariile şi publicaţiile sale la stimularea dezbaterii publice pe teme europene în România. Reţeaua cercetătorilor ce au beneficiat de susţinerea NEC s-a extins gradual pentru a include cercetători din ţările vecine şi din întreaga lume. NEC a devenit astfel un nucleu puternic pentru cooperarea transnaţională în sfera ştiinţelor umane. Recomand cu căldură acordarea Premiului Cetăţeanului European 2014 rectorului Colegiului Noua Europă, dl. Andrei Pleşu, fondatorul unei instituţii ce a contribuit în mod substanţial de-a lungul existenţei sale la consolidarea spiritului european în România şi la difuzarea valorilor europene în vecinătate şi în lume”, se arată în propunerea europarlamentarul Cristian Dan Preda, potrivit comunicatului remis MEDIAFAX.

Andrei Gabriel Pleșu este un scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române. A fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999). În tinerete, la vârsta de 20 de ani (în 1968), a intrat în Partidul Comunist Român, pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist să fie unul dintre intelectualii opozanți, neremarcându-se totuși prin gesturi deschise de disidență.

Absolvent al Liceului „Spiru Haret” și al Facultății de Arte Plastice (la Secția de istoria și teoria artei), ca șef de promoție, a participat la Școala de la Păltiniș, fiind alături de Gabriel Liiceanu unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica. A ajuns persona non grata în urma scandalului „Meditației Transcedentale”, pierzându-și locul de muncă și fiind nevoit să petreacă o perioadă de timp „în exil” la Tescani. Deși i-a fost permis să părăsească țara încă înainte de 1989, întâlnind figuri de primă mână ale exilului, precum cuplul Virgil Ierunca-Monica Lovinescu, a ales să nu rămână în străinătate.

Doctor honoris causa al Universității „Albert Ludwig” din Freiburg (2000) și al Universității „Humboldt” din Berlin (2001), Commandeur des Ordre des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’honneur și autor de succes, a fost și puternic contestat în ultimii ani, fiind asimilat alături de Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici unui grup de interese care ar acapara viața intelectuală și culturală a României. Andrei Pleșu a fost de asemenea aspru criticat ca susținător al președintelui Traian Băsescu, deși își depusese încă din 2005 demisia din funcția de consilier prezidențial.

A fondat revista culturală Dilema (mai târziu redenumită Dilema Veche), în care publică un editorial săptămânal. Pleșu a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu câteva emisiuni de televiziune, printre care 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu (2011)

Sursa: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here