Peste 5000 de oameni au protestat în Târgu Jiu nemulţumiţi că urmează să le fie tăiate salariile. Aceştia au cerut demisia lui Ponta!

0
47

Mai bine de 5000 de angajaţi ai subunităţilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi membrii ai Federaţiei Naţionale Mine Energie şi Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate (FNSE), au protestat în centrul oraşului Targu-Jiu, în faţa sediului Diviziei Miniere deoarece administraţia a decis ca acestora să le fie tăiate primele şi sporurile şi în acelaşi timp să le fie reduse salariile cu 20 procente.

Victor-Ponta-sursa-Realitatea.net_

La această acţiune de protest au participat şi membrii ai Federaţiei Energetice şi Sindicatului Naţional Petrom.

Oamenii nemulţumiţi, în timpul protestului au cerut demisia managerului Laurenţiu Ciurel, a preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Calinoiu şi a lui Victor Ponta.

Preşedintele Federaţiei Univers, Adolf Mureşan, susţine că numărul oamenilor prezenţi la proteste demonstrează încă o dată că oamenii sunt uniţi, iar acest aspect este un semnal de alarmă pentru administraţie: „oamenii nu vor mai putea fi manipulaţi ca şi până acum”, declară acesta.

Cel mai probabil protestele vor continua până când conducerea CEO va demisiona: „oamenii s-au săturat să fie umiliţi şi să li se taie din drepturi”, declară vicepreşedintele FNME, Constantin Mitrescu.

„Cei peste 5.000 au venit fiindcă nu mai suportă umilinţa pe care au primit-o din partea acestei conduceri. Aceşti oameni ne îndeamnă să rămânem în stradă până când această conducere care este formată dintr-un prezumtiv infractor părăseşte de bunăvoie unitatea. Ne-am săturat de faptul că suntem umiliţi în fiecare zi, că ni se taie din drepturi pentru că nu mai au bani pentru furtişagurile pe care le fac în fiecare zi”, adăugă Constantin Mitrescu.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here