Dacă nu primești bon fiscal la restaurant, atunci poți scăpa de plata consumației

0
41

Guvernul a decis, în sedinta de miercuri, ca de la 1 martie, cei care nu primesc bon fiscal în restaurante sau magazine, deși l-au solicitat, vor primi produsele respective fără a mai plăti contravaloarea lor.

anat-nu-primiti-bon-fiscal-la-restaurant-puteti-pleca-fara-sa-platiti-0

„Având în vedere legislația privind obligativitatea eliberării bonului fiscal, Guvernul a decis ca în situațiile în care agenții economici care au această obligativitate nu eliberează bon fiscal, deși acesta este solicitat de clienți, cumpărătorii vor avea dreptul să beneficieze de respectivele bunuri și servicii fără să le plătească”, se arată într-un comunicat remis presei.

„În momentul în care ni se va aduce mâncarea, cred că ar fi bine – ca o recomandare pe care aş face-o celor care prezintă produsele – să pună şi bonul fiscal. În momentul în care se aduce comanda şi lângă se pune şi bonul fiscal, nu se mai poate face sesizare”, a spus Ministrul Finanțelor, adăugând că nu ar fi „de râs” ca ospătarul să suplimenteze bonurile fiscale emise ori de câte ori clientul solicită, în timpul mesei, un nou produs.

El a adăugat însă că fiecare restaurant „îşi va rezolva problema” individual, dar că nu crede că vor exista situaţii de abuz din partea clienţilor care ar putea invoca faptul că nu au primit bon fiscal.

Prevederea se va aplica începând cu 1 martie 2015.

De asemenea, agenții economici vor avea obligativitatea să afișeze în locuri vizibile informații privind acest drept al clienților.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here