Creşterea temperaturilor accelerează topirea celui mai mare gheţar din Antarctica orientală

0
75

Topirea celui mai mare gheţar din Antarctica orientală este o mare ameninţare pentru planetă. Dispariţia acestui gheţar va creşte nivelul mării cu aproximativ şase metri. Chiar dacă iniţial specialiştii erau de părere că acest gheţar este într-o zonă sigură şi nu se va topi acum sunt de altă părere.

antarctica_2642820b

Aceştia au observat că apa din jurul gheţarului este mai caldă decât în mod obişnuit şi gheţarul a început să se topească pe dedesubt.

„Ştiam deja, graţie unor date din satelit, că gheţarul pierde în grosime, dar nu cunoşteam motivul”, a declarat Steve Rintoul, şeful expediţiei.

Chiar dacă acesta se topeşte, topirea nu va fi una rapidă şi astfel nivelul apelor nu va creşte brutal ci treptat, însă nu trebuie neglijat acest fapt.

„Faptul că apele calde pot să atingă acest gheţar demonstrează faptul că Antarctica de Est este potenţial mai vulnerabilă în faţa impactului generat de încălzirea globală decât credeam până acum”, a adăugat cercetătorul.

Cercetătorul spune că această descoperire este foarte importantă şi datorită acestui fapt se poate calcula mai concret impactul pe care modificarea temperaturii oceanice îl are asupra gheţarilor, mai ales că în ultimul deceniu ritmul de topirea a gheţarilor din cea mai expusă zonă a Antarcticii s-a triplat.

Sursa: Descopera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here