Peste 5000 de turişti vor veni anul acesta în România pentru a admira lupii şi urşii în mediul lor natural

0
59

Oficialii din turismul românesc sunt încrezători că în acest an vor avea parte de mulţi turişti germani interesaţi să vadă animale sălbatice în mediul lor natural.

6a00e54fcf73858834019b046fd234970d

Sunt aşteptaţi în România un număr mare de turiști germani într-un sejur promovat în perioada 17-25 ianuarie la Stuttgart, in cadrul căruia foarte multe persoane s-au arătat interesate de ceea ce are România de oferit.

„Standul României la târgul de la Stuttgart a fost vizitat până acum de peste 150.000 de persoane, iar interesul cel mai mare a fost pentru Transilvania şi Delta Dunării, în mod special pentru turismul activ şi turismul în natură. Un segment care a suscitat interes în acest an este observarea de mamifere mari în natură, respectiv urs şi lup, programe pentru care există deja câteva mii de cereri concrete”, a declarat Adina Secară, directorul Biroului de Informare şi Promovare Turistică a României în Germania.

În anii trecuţi în România nu veneau decât câteva sute de nemţi la acest sejur. Însă iată că, anul acesta sunt mult mai multe cereri si asta datorită promovării făcute în Germania.

„Pentru observarea de animale mari, turiştii vin în special în zonele Piatra Craiului şi Zărneşti. Cei de la ocoalele silvice le dau zilnic de mâncare urşilor în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, o delicatesă pentru ei fiind porumbul cu zahăr. Cu o oră înainte de hrănirea animalelor, turiştii sunt urcaţi în foişoare. Eu am văzut într-o singură oră 16 urşi”, a adăugat aceasta.

La acest târg au participat un număr impresionant de oameni, mai mult de 250.000, dintre care 150.000 au trecut şi pe la standul organizat de România, stand care a avut 180 metri pătraţi şi 20 firme participante.

„Au fost foarte mulţi vizitatori care au cumpărat vacanţe direct de la stand, mult mai mulţi decât în anii trecuţi. Fiind ţară parteneră, am avut multe emisiuni la radiourile şi televiziunile din Germania în această perioadă, iar oamenii au văzut destinaţiile promovate şi au venit să cumpere vacanţe”, a declarat Adina Secară.

România este frumoasă şi are multe de arătat. Dacă ar fi mai mult promovată şi dacă ar avea o infrastructură mai bună numărul turiştilor ar creşte considerabil şi o dată cu asta părerea străinilor privind Romania ar fi îmbunătăţită.

Sursa: GreatNews

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here