Ziua Izabelei a devenit virală pe Facebook

0
77

O fată de 12 ani din Constanţa şi-a făcut singură o aniversare de coşmar după ce a lansat o invitaţie pe Facebook şi a uitat să închidă cercul prietenilor. Aşa se face că, în câteva zile, 170.000 de oameni i-au transmis că vin sigur la petrecere. Când evenimentul a devenit viral pe internet, mama adolescentei a închis pagina de Facebook.

maruta_19377900

Totul a început când Iza și Sara, doua fetițe din Constanța, au creat un eveniment pe Facebook pe care l-au numit „Ziua Izabelei”.

Petrecerea va avea loc în 14 martie. Au invitat toți prietenii de pe rețeaua de socializare, însă nu și-au dat seama că ideea lor devenise publică.

Comicul situației a facut internetul să explodeze. Peste 140.000 de persoane și-au exprimat într-un final dorința de a lua parte la chef. Internauții au facut imediat sute de glume.

„Toată lumea mă întreabă, toată lumea zice că vin şi eu, vin şi eu. Nu se mai ţine ziua Izabelei! A fost, nu ştiu, o simplă greşeală, au făcut ele o pagină… Au scris data de naştere acolo şi de aici a plecat. În loc să trimită doar prietenilor ei, a trimis la toată lumea. Eu o controlez în fiecare seară ce face, ce scrie, dar eu ştiu ce va face de acum? Sper să nu mai facă o asemenea prostie”, a spus Valerica Stoenciu, mama Izabelei.

Un eveniment similar s-a întâmplat şi în Olanda. În septembrie 2012, poliţiştii au fost nevoiţi să intervină după ce 3.000 de persoane au dat buzna la o petrecere într-un orăşel cu doar 18.000 de locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here