Iată ce efecte negative are telefonul asupra sănătăţii tale

0
76

A fost descoperită o nouă afecţiune dată de folosirea telefonului mobil de către Kenneth Hansraj, un chirurg de origine americană de la New York Spine Surgery and Rehabilitation Medicine Center.

Dependenta-de-telefonul-mobil-iti-afecteaza-grav-sanatatea--7-probleme-cu-care-te-confrunti--fara-sa-stii

Acesta susţine că telefonul mobil aduce afecţiuni coloanei cervicale, în special dacă suntem obişnuiţi să petrecem multe ore accesându-l.

Durerile coloanei cervicale şi a capului în urma acestei afecţiuni sunt tari şi de lungă durată.

Afecţiunea ia naştere datorită poziţiei aplecate mereu asupra display-ului telefonului mobil. Această poziţie duce la puncte de presiune puternice asupra zonei cervicale.

De cele mai multe ori, atunci când folosim telefonul mobil pentru alte aplicaţii cu excepţia apelurilor, suntem tentaţi să ne aplecăm capul la mai mult de 60 de grade şi să ne menţinem acestă poziţie o perioadă indelungată.

Dacă această poziţie este adoptată mult timp, zona cervicală va fi obligată să suporte peste 27 de kilograme de forţă, în condiţiile în care, în mod normal, coloana cervicală suportă maxim 12 kilograme.

Specialiştii prevăd că această afecţiune va fi o afecţiune din ce în ce mai des întâlnită şi în acelaşi timp ei consideră că va fi cea mai gravă boală a viitorului.

Medicii specialişti recomandă să fie remediată postura abordată atunci când este telefonul mobil utilizat.

Sursa: Lyla

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here