Rudele celor decedați în accidentul de elicopter aparținând SMURD, au fost amendate pentru că nu au declarat în timp util decesul acestora

0
44

Situație de-a dreptul revoltătoare petrecută la sediul Serviciul de Evidenţă a Persoanei Constanța acolo unde rudele victimelor decedate în urma prăbușirii elicopterului aparținând SMURD au fost amendate deoarece nu au venit să declare în primele 48 de ore decesul acestora.

646x404

Ca și cum decesul unui membru al familiei nu ar fi fost de ajuns, rudele celor decedați în cazul tragicului accident produs prin prăbușirea elicopterului au fost amendați de către lucrătorii de la Serviciul de Evidenţă a Persoanei Constanța pe motiv că nu au declarat decesul acestora în intervalul prevăzut de lege.

Familia pilotului a explicat că certificatul a fost eliberat pe 16 decembrie, la ora 16.00, respectiv cu patru ore după închiderea programului la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, astfel că rudele au fost nevoite să se prezinte la ghişeul instituţiei a doua zi.

”Pe data de 15 decembrie s-a întâmplat tragedia, la ora 16.00, ei au fost scoşi din apă la miezul nopţii, fratele meu, iar colegul său, dimineaţă. Decesul s-a declarat atunci când s-au văzut cadavrele. A doua zi, pe 16 decembrie, la ora 15.00, am fost chemaţi la Spitalul Judeţean Constanţa pentru acel ceremonial. S-a mai întârziat un pic, iar pe la ora 16.00 ni s-au adus certificatele medico-legale, cel de autopsie împreună cu cel de îmbălsămare, pentru că fiecare familie urma să-şi transporte mortul acasă şi avea nevoie de aceste acte. Cele două hârtii ne-au parvenit după ora 16.00, pe 16 decembrie. Pentru că la Starea Civilă programul de primire documente este până în ora 12.00 şi depăşisem, asta pentru că nu fusese gata autopsia, nu a fost o autopsie obişnuită, ca în cazul unei persoane care moare în urma unui infarct, a fost una amănunţită – ne-am dus la Starea Civilă a doua zi, pe 17 decembrie. Era normal, pentru că mie certificatul medico-legal mi-a parvenit după ora 16.00, iar la ei era închis. Pe 17, ne-am dus la ora 10.00 la Starea Civilă. Am mers împreună cu procurorul care a reprezentat familia celuilalt pilot şi care ne-a însoţit şi pentru a le spune funcţionarilor de la Starea Civilă că în cele două cazuri nu pot fi aduse buletinele de identitate, întrucât sunt reţinute în cazul unei anchete. Ne-au amendat pentru că au spus că au trecut 48 de ore de la deces. Procurorul a insistat, le-a explicat, însă nu s-a schimbat nimic”, a declarat pentru MEDIAFAX Marilena Nedelcu, sora pilotului comandor Petre Cătuneanu.

Ea a adăugat că nu va contesta amenda, pe care, de altfel, a plătit-o pe loc, înjumătăţindu-se astfel valoarea sancţiunii, însă a spus că este revoltătoare atitudinea funcţionarilor care nu au fost interesaţi nici măcar de explicaţiile unui procuror.

”Nu mă interesează suma cu care am fost amendaţi, atitudinea lor este revoltătoare, e vorba despre absurdul situaţiei. Nu vreau să ne certăm, pentru că oricum faptul este consumat, însă atitudinea lor lasă de dorit. Nu vom contesta nimic, ajungi la un absurd al situaţiei şi al discuţiei încât nu-ţi mai doreşti decât să plăteşti, să-şi iei actul, să pleci şi să-ţi îngropi mortul”, a mai spus Marilena Nedelcu.

Pe de altă parte, directoarea Serviciului de Evidenţă a Persoanei şi Stare Civilă din Constanţa, Rodica Crăciun, consideră că s-a procedat corect, conform legii, care prevede aplicarea unei sancţiuni de 50 de lei în cazul depăşirii termenului.

„În această situaţie s-a respectat Legea 119/96, pe care nu noi am făcut-o, dar suntem obligaţi să o respectăm. Conform legii, decesul trebuie declarat în termen de 48 de ore. Ori, în acest caz, pe certificatul eliberat de medicii legişti era trecută data de 15 şi o linie în dreptul orei. S-a calculat astfel că, până în ziua de 17, când s-au prezentat aparţinătorii, au trecut trei zile, 15, 16 şi 17 decembrie, astfel că s-a aplicat legea. Nu suntem noi de vină că nu a fost trecută nicio oră pe certificat. Dacă ar fi fost, am fi calculat în funcţie de aceasta. Noi doar am respectat legea, aşa cum am fi făcut în cazul oricărui al deces”, a explicat Rodica Crăciun.

Sursa: Mediafax

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here