Cum poți să scapi ușor de sinuzită

0
58

Sinuzitele sunt infectii ale membranei mucoase care căptușește interiorul foselor nazale și sinusurile. Sinusurile sunt spații goale, sau cavități localizate în jurul ochilor, obrajilor și a nasului.

1362657516_inhalatii_sinuzita

Când membrana mucoasă se inflamează, se tumefiază, blochează drenajul fluidului din sinus spre nas și gât, determinand durere și presiune în sinusuri.

Durerea și presiunea la nivelul feței împreună cu senzația de nas înfundat sau plin cu secreții, sunt simptomele cele mai comune.

Dacă apar aceste simptome este posibil să ai sinuzită. Tratamentul ei este în mare măsură medicamentos, cu antibiotice și antiinflamatoare.

Dar iată că o specialistă din Statele Unite a descoperit o metodă rapidă şi eficientă pentru curăţarea sinusurilor, în mai puţin de un minut.

Lisa DeStefano, asistentă în cadrul Universităţii din Michigan, secţia de osteopatie, recomandă următoarea procedură:

“Împinge cu vârful limbii în cerul gurii, iar în timp ce faci acest lucru aplică presiune cu un deget, în zona din mijlocul frunţii, dintre sprâncene. Ţine degetul apăsat şi limba în cerul gurii 20-30 de secunde şi vei simţi cum sinusurile tale încep să se cureţe”, a declarat DeStefano pentru portalul livingtraditionally.com, acestă metodă stimulând curăţarea rapidă a sinusurilor.

Totuși pentru cazurile grave, și pentru cele în care sinuzita s-a cronicizat, o vizită la medicul de specialitate este mult mai indicată.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here