Klaus Iohannis a propus înființarea unui Muzeu al Comunismului

0
63

Klaus Iohannis prezent la Timișoara pentru a marca 25 de ani de la căderea comunismului, a propus cu acest prilej înființarea unui „mare muzeu naţional al comunismului, care să inspire proiecte educaţionale mari”. El a mai spus că „de prea multe ori” românii au arătat că nu au învăţat nimic din istorie, însă acum este momentul ca aceștia să se împace cu trecutul și să se uite spre viitor, astfel încât România să nu fie „ţara proiectelor mereu începute şi mereu neterminate”.

klaus_iohannis_10_06_09212900

„De prea multe ori am arătat că nu am învăţat nimic din istorie, deci nu ne mai putem permite să ignorăm lecţiile trecutului, aşa cum este conştientizarea ororilor pe care comunismul le-a produs în România.

Pentru mine aceasta este cu siguranţă o temă de readus în prezent, de repus în discuţia societăţii.

Viitorul democratic al naţiunii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic, dar şi de felul în care demonstrăm zi de zi că ştim să apărăm libertatea, drepturile omului şi valorile europene”, a declarat Iohannis.

„De aceea, avem mereu nevoie de amintire şi reamintire, doar aşa ne putem feri de comunism. România are nevoie de un mare muzeu naţional al comunismului care să inspire proiecte educaţionale mari, să inspire teme privind diversitatea, nevoia de toleranţă, de responsabilitate civică.

În calitate de preşedinte al României, voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu, pentru că preşedintele trebuie să vegheze la cultivarea şi protejarea memoriei naţiunii sale”, a continuat noul președinte al României în discursul său susținut de la balconul Operei din Timișoara, unde a fost prezent pentru a marca 25 de ani de la căderea regimului comunist.

Tu ce părere ai despre înființarea unui astfel de muzeu? Crezi că este o idee bună sau nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here