Klaus Iohannis a fost Moș Crăciun pentru o fetiță ai cărei părinți sunt plecați la muncă în străinătate!

0
48

Un gest neașteptat dar bine primit a fost făcut de proaspătul președinte al României, Klaus Iohannis care a viztat o fetiță de 14 ani, ai cărei părinți sunt plecați la muncă în străinătate, dăruindu-i acesteia o tabletă pentru a putea ține mai ușor legătura cu aceștia.

Screen Shot 2014-12-24 at 17.48.45

Ana-Maria are 14 ani și este unul dintre zecile de mii de copii ai României care trăiesc departe de părinții plecați la muncă în străinătate.

Am vizitat-o la familia cu patru copii la care locuiește acum. M-am gândit că cel mai potrivit dar de Crăciun pentru ea ar fi să-și vadă mai des mama, măcar pe Skype.

Vreau ca mandatul meu să ne aducă laolaltă pe toți: românii de acasă, românii din străinătate, românii care m-au votat, dar și românii care nu m-au votat, tineri, bătrâni și copii, cu toate bucuriile și încercările noastre.

Crăciunul să fie semnul împăcării și al unei națiuni unite și demne !, a declarat Klaus
Iohannis într-o postare publicată pe contul de Facebook.

„Cadoul este gândit în așa fel încât să poți lua legătura cu mama ta, pe internet. Este o tabletă și sper să o poți folosi bine”, i-a spus Klaus Iohannis.

Acest gest vine ca urmare a mesajului pe care Klaus Iohannis l-a transmis în aceste zile prin care își dorește ca toți românii indiferent că sunt în țară sau străinătate, să fie aproape.

Klaus Iohannis a declarat că „românii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie și frig, ca să mă voteze au făcut acest lucru și cu gândul la copiii lor. Au sperat că vor avea în sfârșit o șansă să se întoarcă în țară și să trăiască o viață de familie liniștită. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu și rănile lăsate de despărțirea îndelungată să fie vindecate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here