Niciun membru al echipajului SMURD prăbuşit în lacul Siutghiol nu a supravieţuit

0
43

Un elicopter SMURD de tip EC 135 aparţinând Serviciului din Constanţa s-a prăbuşit, luni după-amiaza, în lacul Siutghiol dintre Mamaia şi Năvodari. În acest elicopter se aflau patru persoane: pilotul, copilotul, un medic şi o asistentă.

elicopter_smurd

Căutările în lac au încetat în această dimineaţă la ora 4:00 deoarece toţi membrii echipajului au fost găsiţi, însă mult prea târziu.

Prima persoană găsită în apele îngheţate ale lacului a fost medicul, Laura Vizireanu, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Serviciului Judeţean Constanta, a fost resuscitată, însă şi-a pierdut viaţa câteva ore mai târziu, la spital.

După cinci ore de la prăbuşirea elicopterului a fost găsit copilotul, legat de scaun cu centura de siguranţă.

Ulterior a fost găsit pilotul, care la fel ca şi restul echipei nu a putut fi salvat.

După 12 ore de la accident, a fost găsită asistenta de la Spitalul Judeţean Constanţa. Aceasta, în vârstă de 38, ani era însărcinată.

Martorii susţin că cei patru au trăit după accident

16:11 – „Am văzut un elicopter, mergând foarte lin, a ajuns foarte uşor deasupra apei, în momentul impactului aveai senzaţia că vrea să aterizeze pe apă. În momentul impactului s-a dat peste cap, apa s-a ridicat. După 10 minute s-au ridicat 4 capete care strigau „Ajutor, ajutor, o să murim îngheţaţi!'”.

16:12 – Primul apel la 112, unde i s-ar fi răspuns: „Ştim, s-a înregistrat apelul” după care i s-ar fi închis telefonul. „Cred că am sunat de 7 ori”. „Victimele au strigat cam 20 de minute, după care nu s-a mai auzit nimic”.

Operaţiunea de salvare a fost mult prea înceată, motiv pentru care nu s-a mai putut face nimic pentru cei patru oameni de la bord. Un echipaj al ISU care a intervenit pentru salvarea pasagerilor au vâslit până la locul accidentului pentru că barca nu avea motorul funcţional.

Parchetul Militar a deschis un dosar penal pentru acest caz.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here